Comuna Niţchidorf a beneficiat de un proiect finanţat de Guvern prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), în urma căruia un număr de şase străzi principale şi două străzi secundare au fost asfaltate.
„Pe aceste străzi se circula extrem de greu, mai ales atunci când era noroi, cu maşină mică nu se putea intra. În această zonă este o problemă, pânza freatică este foarte sus. Acum, aceste străzi sunt asfaltate, sunz 7 kilometri de stradă asfaltaţi. Sunt şase străzi principale, cu câte două straturi de asfalt, respectiv două străzi secundare, cu un singur strat de asfalt”, a declarat primarul comunei, Daniel Drăghici.
Prezent la inaugurarea proiectului, Sorin Grindeanu, preşedintele CJT, a vorbit despre faptul că PNDL nu a mai fost promovat în ultima perioadă, spunând că o serie de localităţi au derulat asemenea proiecte, dar la decontare nu au mai primit banii folosiţi.
„Aceste proiecte realizate prin PNDL au avut un impact deosebit în dezvoltarea comunelor. A fost un program naţional extrem de important pentru comunele din ţară. Din păcate anul acesta a exista o stagnare a acestui proiect, sunt comune care au făcut lucrări şi în momentul acesta nu li se decontează sumele de bani, iar explicaţia din partea Guvernului este că nu există aceste sume de bani alocate. E absolut necesar să existe o fază a doua a PNDL şi trebuie să înceapă în 2017”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele PSD Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!