Colectarea accizelor, ţelul lui Bodu

colectarea accizelor
colectarea accizelor
Fiscul le declară război total celor care nu-şi plătesc accizele. Primii luaţi în vizor de preşedintele ANAF, Sebastian Bodu, sunt producătorii de carburanţi şi de alcool, dar şi cei care vând imobilă.

Pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea, Bodu vrea chiar să modifice noul Cod Fiscal, abia aprobat prin Ordonanţă de Urgenţă. Concret, preşedintele Administraţiei Fiscale vrea să oblige toate rafinăriile să lucreze la 80 la sută din capacitatea declarată. În plus, rafinăriile cu capacitatea de producţie de peste 1 milion de tone pe an trebui să realizeze 60 la sută produse accizabile.

În cazul producătorilor de alcool, şeful fiscului vrea să-i oblige să depună în avans o garanţie de 10 la sută din acciza medie calculată la producţia estimată. Mai mult, pentru a reduce numărul producătorilor de alcool, autorizaţia de funcţionare se va acorda numai pentru capacităţi de producţie mai mari de 100 de hectolitri. Nici particularii care vând şi revând locuinţe nu pot sta liniştiţi, pentru că ANAF promite că va sta cu ochii pe ei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor