Codul lui Armani

1Comentariu
Codul lui Armani
Giorgio Armani, unul dintre cei mai apreciaţi designeri din lume, a dezvăluit cele 21 de reguli ale sale pentru a avea un stil desăvârşit, a avea respect de sine şi pentru a fi plin de succes.

1. O pereche de pantofi ieftini reprezintă o economisire falsă. Nu vă zgârciţi: aceasta este baza unei garderobe.
2. Echilibrul muncă/viaţă este cheia fericirii oricui. Mi-am sacrificat viaţa pentru muncă. Dacă aş putea să o iau de la capăt aş face lucrurile altfel.
3. Negru şi bleumarin sunt culorile care subţiază cel mai mult. Îţi poţi permite să fii mai îndrăzneţ cu forma şi textura dacă rămâi la această paletă de culori.
4. Nu te strădui prea mult în legătură cu ceea ce porţi: cei mai stilaţi bărbaţi sunt cei care se simt bine în pielea lor. În cele din urmă, moda ţine de expresia personală, şi nu cred că cineva poate fi o victimă a modei dacă este sincer cu el.
5. Dacă faci sport de performanţă, îţi vei dezvolta muşchii în părţi neobişnuite ale corpului. Atunci va trebui să te gândeşti la haine pe comandă.
6. Oamenii spun că arăt cu 20 de ani mai tânăr. Secretul e în parte genetic. Mama a decedat la vârsta de 90 de ani, însă arăta ca o femeie de 65 de ani. Însă ţine şi de autodisciplină: nu te culca prea târziu, nu bea prea mult, nu fuma. Înţelege-te cu adevărat şi controlează-te!
7. Nu întotdeauna obţii ceea ce vrei, cum spune într-un piesă Mick Jagger. Acceptă ceea ce ai şi transformă-ţi defectele în avantaje. Nu-ţi pierde timpul încercând să schimbi lucruri care nu se pot schimba şi nu stărui asupra lor.
8. Ca să arăţi sexy ca bărbat este o chestiune de încredere. Este o stare care ţine de minte şi de corp.
9. Până la vârsta de 50 de ani nu mă interesa fizicul meu, apoi un prieten mi-a spus să am grijă. Acum fac o oră de exerciţii fizice zilnic. Antrenamentele îţi ridică moralul şi te menţin ager, te ajută să te concentrezi şi să te simţi bine în pielea ta.
10. Pentru mine, Cary Grant este în continuare bărbatul ideal, a reuşit să arate bine într-un costum chiar şi în timp ce alerga pe un câmp fiind urmărit de un avion. Prietenul meu George Clooney are această calitate, arată bine indiferent ce poartă. Sunt flatat că alege să poarte creaţiile mele.
11. Jacheta este baza garderobei unui bărbat. Întotdeauna aveţi grijă să fie lucrată bine, să vi se potrivească şi să vă facă să vă simţiţi confortabil şi încrezător. După ce aveţi o jachetă bună, restul hainelor se vor alinia.
12. Hainele bine făcute vă ajută să vă simţiţi încrezător şi să vă îmbunătăţiţi randamentul. M-a sunat un prieten care cumpărase o echipă de rugby pe care o susţinuse în copilărie. Nu jucau prea bine. Mi-a cerut să-i îmbrac şi am fost de acord. Acel prieten era Russell Crowe, iar acum echipa sa de rugby, The Rabbitohs, câştigă din nou.
13. O reputaţie poate fi precum cătuşele. Se spune că sunt un minimalist, aşa că oamenii se plâng dacă fac altceva. Este bine să-i ţii în suspans.
14. Ştii mai multe decât crezi şi poţi să faci mai multe decât ştii. Niciodată nu-ţi subestima forţa interioară!
15. Cravata neagră de la Hollywood este omniprezentă: costum negru, cămaşă albă şi cravată neagră. Este un clişeu, însă orice bărbat arată bine cu o cravată neagră.
16. Alegeţi materiale care au culori neutre şi nu sunt prea ostentative – astfel vor fi mai mult timp la modă.
17. A crescut numărul accesoriilor masculine, deci investiţi în pantofi buni, curele, genţi, cravate şi altele. Fiţi atenţi la culorile pe care le purtaţi şi cumpăraţi în consecinţă. Nu uitaţi că puteţi purta fie alb, fie maro şi gri. Ceasul este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le veţi cumpăra: spune multe despre dumneavoastră ca bărbat.
18. Un parfum bine ales poate deveni un element caracteristic care face diferenţa. Este primul lucru pe îl simt oamenii când intri într-o cameră şi ultimul când ieşi.
19. Ar trebui să ai curajul convingerilor tale. Când am început în branşă, am mers împotriva ideilor şi metodelor deja răspândite. În cele din urmă, ideile mele au prins, iar oamenii cer confort de la hainele lor pe comandă.
20. Sunt bucuros să văd că bărbaţii vor să fie din nou eleganţi.
21. Indiferent cât m-aş strădui, nu voi reuşi niciodată să-l conving pe Sam Jackson să apară fără o pălărie!



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor