Codrin Ştefănescu, exclus din PSD

Reactualizat la:
Codrin Ştefănescu, exclus din PSD
PSD Bucureşti este în plin scandal. Mai mulţi lideri ai organizaţiei, printre care vicepreşedintele Codrin Ştefănescu au fost înlăturaţi din prima linie.

Potrivit Rompres, Codrin Ştefănescu a fost chiar exclus din partid, într-o şedinţă care a avut loc la organizaţia sectorului 4, din care acesta face parte.

Codrin Ştefănescu nu recunoaşte această excludere. Acum este plecat în străinătate şi nu ştie exact ce s-a întâmplat. A aflat doar că ar fi fost înlăturat pe motiv că ar fi adus prejudicii de imagine partidului.

Şi alţi lideri ai PSD Bucureşti au fost sancţionaţi, printre ei şi Vlad Dumitrescu, preşedintele organizaţiei de tineret a PSD Bucureşti.

Excluderea lui Ştefănescu a creat o stare de tensiune în organizaţiile de sector şi municipale ale PSD. Unii dintre apropiaţii fostului preşedinte Dan Ioan Popescu vehiculează ideea că totul ar face parte dintr-un plan de eliminare a tinerilor fideli lui Dan Ioan Popescu, plan pus în scenă de Marian Vanghelie.

Octavian Petrovici, purtătorul de cuvânt al PSD Bucureşti susţine că “Este grav pentru că s-a încălcat statutul. Persoanele luate în discuţie trebuiau să fie anunţate pentru a participa la discuţii şi a răspunde acuzelor ce li se aduc.”

“În Bucureşti se produce Vanghelizarea totală. Domnul Vanghelie îşi închipuie că dacă DIP nu mai este preşedinte poate sparge inclusiv sediul partidului” declară Alina Moise, secretar executiv TSD Bucureşti.

Până la acestă oră, Marian Vanghelie nu a făcut nici un comentariu pe marginea situaţiei de la PSD Bucureşti.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor