Cod roşu de inundaţii la Gătaia

7Comentarii
Cod roşu de inundaţii la Gătaia
Direcţia Apelor Banat a anunţat Comandamentul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş că la staţia hidrometrică Gătaia Bârzava a atins cota de 450 cm. Ceea ce înseamnă intrarea în faza III de apărare împotriva inundaţiilor, echivalent cu codul roşu. Video 

Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, s-a deplasat la faţa locului. Primăriile din Gătaia, Birda şi Denta au fost alertate, iar autorităţile locale încearcă acum să prevină revărsarea apelor.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat, Bârzava a ieşit din albie, dar până acum nu a depăşit digurile în niciun loc.

Pompierii au lucrat pentru a întări digurile, au pus saci cu nisip în apropiere de Spitalul de Psihiatrie. Aici apa a ajuns la aproximativ 30 de centimetri de limita digului, potrivit prefectului. O altă zonă periculoasă ar fi chiar la intrarea în localitate, unde la fel Bârzava este foarte aproape de limita digului. Pompierii s-au deplasat şi în zona cunoscută de localnici sub numele de „Mereuţă”, chiar la intrarea în Gătaia, pentru a întări şi aici digul.

Primarul din Gătaia, Iosif Şargan, a declarat că în acest moment nivel apei se menţine stabil la 460 de centimetri, cota de alarmă fiind de 470 de centimetri, iar ultima dată când s-au spart digurile în Gătaia apa ajunsese la 507 centimetri pe Bârzava.

Zeci de localnici s-au adunat la podul de la intrarea în Gătaia şi privesc cu îngrijorare la apele învolburate care le ameninţă agoniseala de o viaţă.

Reprezentanţii Prefecturii Timiş au anunţat, joi după-masă, că, potrivit Direcţiei Apelor Banat, la staţia hidrometrică Gătaia, Bârzava a atins cota de 450 cm, ceea ce înseamnă intrarea în faza III de apărare împotriva inundaţiilor, echivalent cu codul roşu.

Totodată, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a transmis, joi, o avertizare de cod portocaliu de inundaţii pe râurile Bega Veche, Bega şi Bârzava din judeţul Timiş. Codul portocaliu a fost instituit de la ora 16.00, iar avertizarea este valabilă până vineri, la ora 16.00. Se aşteaptă creşteri de debite şi niveluri, cu depăşiri ale cotelor de inundaţie. Hidrologii au ridicat astfel nivelul de alertă de la galben la portocaliu pe cele trei râuri din Timiş.

 

 



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor