CNCD avertizeaza Primaria Timisoara: a discriminat soferii cu scutirile la plata parcarii

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
29Comentarii
CNCD avertizeaza Primaria Timisoara: a discriminat soferii cu scutirile la plata parcarii
© foto: arhiva
Un timișorean susține că hotărârea prin care s-a stabilit că străinii sunt scutiți de la plata parcării în Timișoara este discriminatorie, așa că a dat primăria în judecată și a cerut și ajutorul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Cei de la CNCD au avertizat Consiliul Local Timișoara și au recomandat schimbarea regulamentului de parcare, dar CLT și-a menținut decizia, la sugestia primarului Robu.

Consilierii locali au decis în primăvara lui 2013 ca străinii, care au mașini înmatriculate peste hotare și domiciliul în același stat, să nu mai plătească parcare în Timișoara. S-a luat această hotărâre mai mult pentru că ei nu puteau plăti efectiv parcarea, fiindu-le imposibil să trimită SMS-uri la numerele scurte din rețelele de telefonie, susțineau la acea vreme oficialii SDM. Tot ce trebuie să facă persoanele străine ca să beneficieze de parcare este să prezinte certificatul de înmatriculare și actul de identitate.

Un timișorean căruia nu i s-a părut normală decizia CLT a dat primăria în judecată, dar și Societatea de Drumuri Municipale și a decis să scrie Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

La cea mai recentă ședință de consiliu, aleșii locali au fost de acord cu propunerea primarului Nicolae Robu, aceea de menținere a hotărârii adoptate în 2013. Consilierii locali, fie că erau de la PNL, PSD sau alt partid, habar nu aveau ce scrie în adresa CNCD, așa că au cerut explicații de la primar, care le-a spus că, de fapt, se dorește ca municipalitatea să fie obligată să reintroducă vechile voucherele de parcare, care puteau fi cumpărate de la chioșcuri, pentru ca și turiștii să aibă bază legală pentru a plăti parcarea. Mai mult, el a anunțat că în curând se va putea plăti parcarea direct de pe card, printr-o aplicație pe telefon.

„Vor să ne oblige pe noi – noi acum plătim și cu cardul de pe telefon, să reintroducem, să plătim angajați, să cheltuim pe bilete de parcare, să se învârtă în jurul mașinilor, să vadă ce se întâmplă. Acești oameni m-au amendat pe mine pentru că am spus să-și plătească impozitele. Vor să ajungă să introducem ca să poată acei cetățeni să își cumpere. Avem câteva sute de străini, 1.000 de străini, cât o să se strângă. În curând o să se poată plăti de către oricine cu telefonul, ca aparat, dar de pe card. Poți să fii străin, de unde ești, și vei putea plăti. E vorba despre încasări foarte mici de la străini care vin cu mașina aici”, le-a explicat edilul-șef.

Ce spune CNCD

„Petentul susține că s-a creat o diferențiere între persoanele domiciliate în Timișoara și persoanele domiciliate și proprietare de autovehicule înmatriculate în străinătate. (…) În cauză, petentul consideră hotărârea adoptată ca fiind un act de discriminare și fără a avea o justificare economică sau turistică”, se arată într-o adresă CNCD trimisă primăriei.

Timișoreanul care a reclamat primăria a întrebat și „de ce un cetățean român care circulă dintr-o altă localitate decât orașul Timișoara tranzitează orașul și este obligat să plătească parcarea, iar un cetățean cu domiciliul în alt stat care conduce un autovehicul înmatriculat în statul de domiciliu, este exceptat de la regulă și nu va plăti parcarea?”.

El a cerut CNCD să oblige Consiliul Local Timișoara la emiterea unei hotărâri prin care să fie anulate toate amenzile emise și neachitate în baza Regulamentului de funcționare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Timișoara.

Nu numai străinii au gratuitate la parcare în Timișoara, ci și vehiculele corpului diplomatic, vehiculele de intervenție aflate în misiune, motoretele, motocicletele și mașinile ale căror permise de staționare primesc anual aviz de la Comisia de Circulație din cadrul municipalității.

Deși regulamentul a fost adoptat în anul 2013, timișoreanul nemulțumit a trimis petiția către CNCD trei ani mai târziu, în 1 august 2016, așa că cei din primărie s-au plâns de acest lucru, dar CNCD a respins până la urmă excepția de tardivitate.

S-a mers chiar și în instanță, omul nemulțumit a dat în judecată atât Primăria Timișoara prin primar, cât și Societatea de Drumuri Municipale, care administrează parcările publice. A pierdut însă și chiar a fost nevoit să plătească cheltuieli de judecată pentru SDM, în valoare de 2.900 de lei. Juriștii primăriei au explicat că atunci când s-a luat decizia ca străinii să nu plătească parcare în Timișoara s-au avut în vedere criterii de ordin obiectiv, susținând că „zona urbană a orașului Timișoara servește ca poartă de intrare atât în regiunea de vest, cât și în întreaga țară, astfel că turismul a fost privit ca o activitate socio-economică, foarte importantă pentru oraș etc”.

Decizia CNCD

În cele din urmă, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a respins solicitarea timișoreanului privind anularea amenzilor emise și neachitate de către contravenienți în baza TimPark. S-a stabilit însă că măsura luată de primărie privind scutirea parcării pentru o categorie de cetățeni ar fi într-adevăr discriminatorie.

„Fapta imputată părții reclamate de către petent este una de scutire de plată în cazul parcării autovehiculelor unor categorii de cetățeni, dar care se află pe teritoriul țării ori o tranzitează. În această situație, ar exista o diferențiere între locuitorii orașului Timișoara, și nu doar prin comparație cu aceștia, ci și cu toți locuitorii săi. Toată această categorie exemplificată din urmă este nevoită să achite contravaloarea timpului staționat în parcare, circulând în aceleași condiții pe străzile orașului ca și cetățenii care au domiciliu și mașina înmatriculată în afara țării. Astfel, scutirea de taxă aferentă, în opinia Colegiului, nu este una justificată și nu are nicio rațiune turistică ori economică”, se mai arată în scrisoare.

Mai mult, cei de la CNCD „reiterează că un aspect definitoriu al discriminării îl constituie diferența de tratament bazată pe o caracteristică, respectiv un criteriu interzis/restrictiv, care dă dreptul unei categorii de persoane să se bucure de gratuitate la parcarea autovehiculului în orașul Timișoara față de cealaltă categorie de cetățeni care își au domiciliul și vehiculul înmatriculat în Timișoara și nu doar pentru aceștia, ci pentru toți cetățenii români care tranzitează ori staționează în oraș. Ca atare, există în mod vădit o ilegalitate de tratament aplicat persoanelor care conduc autovehicule în interiorul orașului Timișoara”.

Decizia Colegiului director al CNCD a fost să sancționeze cu avertisment partea reclamată, mai exact Consiliul Local Timișoara și să recomande, pe viitor, să se elimine discriminarea dintre conducătorii de autovehicule în orașul Timișoara. Mai mult, CNCD a obligat primăria să publice rezumatul deciziei într-un ziar de circulație locală, potrivit legii. Hotărârea CNCD poate fi atacată în instanță.

Robu și parcările pentru timișoreni

În cursul anului trecut, primarul Nicolae Robu anunța că vrea să le ofere o reducere de 20% la parcare tuturor șoferilor cu domiciliul în Timișoara. Totul, pentru a-i determina pe cei care s-au mutat în Timișoara să-și mute domiciliul în capitala Banatului sau să-și facă flotant, precum și să își înmatriculeze mașinile în Timiș. Proiectul a picat însă la un vot în Consiliul Local Timișoara, dar primarul a promis că va reveni cu el.

După ce a eșuat cu această propunere, Nicolae Robu a anunțat că locurile din parcare dintre blocuri ar trebui să fie folosite doar de timișoreni, adică de cei care au mașini înmatriculate în Timiș.

„Sunt foarte multe nemulțumiri care au ajuns la mine, că locurile de parcare dintre blocuri sunt în mare parte ocupate de mașini cu numere de înmatriculare din Mehedinți, Gorj, Dolj, Caraș-Severin și așa mai departe. Proprietarii lor sunt bineveniți, Timișoara are nevoie de ei, dar ei trebuie să accepte spiritul Timișoarei și să-l îmbogățească. Cetățenii îmi cer – și o să fac un sondaj pe Facebook – să vedem cum se dorește, dacă tot numerotăm locurile de parcare, nu se vrea ca aceste locuri să fie date gratuit doar către cei care au buletin de Timișoara și mașinile înmatriculate în Timiș”, a mai spus Robu. El nu știa însă dacă ideea lui va avea și bază legală, așa că a făcut un sondaj pe Facebook, iar până la urmă a lăsat-o baltă.

Recent, în Timișoara au început să fie numerotate locurile de parcare, dar edilul-șef a anunțat că nu se va permite închirierea locurilor dintre blocuri, pentru că s-ar ajunge la scandaluri în cartiere.

Articole pe aceeași temă:

Aşa cum am anunţat deja, străinii care vin cu maşina în Timişoara nu vor plăti parcarea în sistemul TimPark. Şi asta nu pentru că am fi mărinimoşi, ci pentru că oamenii nu pot plăti, tehnic vorbind. Dacă până acum totul era la nivel de vorbe acum este şi pe hârtie, oficial: cine are maşină cu numere...
Tion: Adio reducere la parcare pentru timisoreni, momentan!
Deși a anunțat că le oferă o reducere de 20% la abonamentele Timpark șoferilor care au domiciliul în Timișoara și autoturisme înmatriculate în județul Timiș, printr-o subvenție către Societatea de Drumuri Municipale, primarul Nicolae Robu mai are de așteptat. Proiectul propus la vot în ședința de ma...
imag3621
Primarul Nicolae Robu vrea să împartă gratuit locurile de parcare dintre blocuri doar proprietarilor de mașini care au buletin de Timișoara și reședință în zona respectivă. El susține că, în opinia lui, nu este normal ca plătitorii de impozite din Timișoara să nu aibă loc de parcare când ajung acasă...
Tion: Rezultatele sondajelor lui Robu pe tema parcărilor dintre blocuri și accesul doar pentru mașinile cu numere de Timiș
Cei care s-au mutat în Timișoara din alte părți ale țării au votat masiv în sondajele lansate de primarul Nicolae Robu pe Facebook. Majoritatatea a spus, indirect, așa cum erau puse și întrebările primarului, că nu e de acord cu decizia lui Robu de a-i lăsa să parcheze pe locurile de parcare numerot...
Tion: La Timisoara se numeroteaza locurile de parcare. Robu e tot anti-inchiriere
În cartierul Soarelui, același cartier în care locuiește și primarul Nicolae Robu, unde s-a investit serios în ultimii ani, a început numerotarea locurilor de parcare. Edilul-șef le transmite totuși șoferilor că nu se vor putea închiria, pentru că nu vrea certuri. Cât despre parcările etajate din ca...



29Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor