Cluburile, barurile si restaurantele din Timisoara, luate la control

20Comentarii
Cluburile, barurile si restaurantele din Timisoara, luate la control
Mai multe baruri, restaurante şi cluburi din Timişoara au fost verificate “la sânge”, în acest sfârşit de săptămână, de poliţişti, jandarmi şi pompieri, dar şi de reprezentanţi ai Gărzii Financiare, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă şi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor.

Fiecare dintre reprezentanţii acestor instituţii au făcut controale pe linia lor de muncă. Poliţiştii au verificat dacă respectivele localuri au angajat personal de pază, pompierii dacă se respectă normele de prevenire a incendiilor, cei de la Garda Financiară – dacă sunt toate actele la zi, cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă – dacă există persoane care lucrează la negru şi, într-un final, cei de la Protecţia Consumatorului, dacă se respectă toate prevederile legale.

„Scopul acţiunilor a fost unul preventiv, urmărindu-se în acelaşi timp creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică”, a arătat Marinela Hotico, de la Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş. Potrivit acesteia, au fost legitimate 465 de persoane, din care 29 au fost conduse la sediul Poliţiei, pentru verificări.

De asemenea, au fost constatate două infracţiuni şi au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 58.781 de lei. Pentru neregulile constatate, reprezentanţii OPC au amendat cinci societăţi comerciale cu câte 10.000 de lei, iar cei de la Garda Financiară au aplicat unei firme o sancţiune de 3.000 de lei.

În cadrul aceleiaşi acţiuni desfăşurate în noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii au oprit în trafic, pe strada Gh. Adam, un autovehicul condus de un bărbat din localitatea Sinteşti. Acesta transporta lemne de foc fără a deţine documente legale, motiv pentru care a rămas fără marfă şi a fost amendat cu 2.000 de lei.

Totodată, doi tineri prinşi pe Aleea FC Ripensia în timp ce se certau şi se băteau au ajuns la Poliţie, pentru audieri, şi s-au ales cu dosare penale pentru loviri sau alte violenţe.

C. C.



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor