Clubul fanion al Banatului a devenit Poli Timisoara cu acte in regula

19Comentarii
Clubul fanion al Banatului a devenit Poli Timisoara cu acte in regula
Mult aşteptata redobândire a patrimoniului sportiv, a numelui şi culorilor a devenit certitudine pentru FC Politehnica Timişoara. Patronul Marian Iancu s-a ţinut de cuvânt. În acest moment, este în curs obţinerea oficială, în acte, a emblemei, patrimoniului şi culorilor. Citiţi sentinţa oficială a Curţii de Apel Bucureşti, referitoare la contestarea dreptului de a prelua patrimoniul intelectual al clubului de fotbal fanion de către societatea înfiinţată de italianul Claudio Zambon.

Sentinţa, emisă pe data de 18 noiembrie 2010, a devenit definitivă la sfârşitul săptămânii trecute, atunci când a expirat termenul legal în care fostul investitor al echipei, Claudio Zambon, cel acuzat că a preluat ilegal culorile lui Poli, putea să mai conteste decizia Curţii. Aşadar, în acest moment sunt îndeplinite toate condiţiile pentru ca FC Timişoara să-şi reia numele de FC Politehnica. Urmează înregistrarea noii denumiri la Registrul Comerţului, dar, mai important, la Federaţia Română de Fotbal. Teoretic, conform reglementărilor de organizare a competiţiilor fotbalistice, Timişoara nu va putea reveni şi oficial la numele de FC Politehnica decât la finalul sezonului aflat în desfăşurare. Aceasta, desigur, nu va împiedica niciun fan să scandeze pe stadion numele adevărat al echipei favorite.

M. Hoster



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor