Clopoţelul aduce greva?

Clopoţelul aduce greva?
TIMIŞ – Astăzi expira ultimatumul dat de Federaţia Educaţiei Naţionale, referitor la supunerea la vot a proiectului de lege privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%.

În cazul în care nici în cursul zilei de astăzi proiectul nu va fi înaintat Parlamentului, reprezentanţii profesorilor ameninţă cu ample acţiuni de protest, ce s-ar putea încheia chiar cu o grevă generală. Cu toate acestea, preşedintele Sindicatului Învăţământui Preuniversitar Timiş nu e sigur că se va ajunge chiar at¬ât de departe. „E adevărat că s-au anunţat acţiuni, dar încă nu există niciun program stabilit. Daca nici mâine nu se va întâmpla nimic va trebui să ne întâlnim şi să stabilim cum vom proceda în continuare. Oricum acţiunile pornesc de la asociaţiile judeţene”, a spus Marian Uţă. Totuşi, Federaţia Educaţiei Naţionale reprezintă interesele a peste 45.000 de membri, numărul acestora fiind cu circa 10% mai mare decât anul trecut. Principala consecinţă a salariilor mici din învăţământ, care variază între 600 şi 1.600 de lei, o reprezintă lipsa pesonalului calificat, mai ales în mediul rural.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor