Clinica de chirurgie maxilo-faciala din Timisoara se modernizeaza din bani europeni

Reactualizat la:
1Comentariu
Clinica de chirurgie maxilo-faciala din Timisoara se modernizeaza din bani europeni
Peste un milion de dolari. Atât va primi Clinica de chirurgie cranio-maxilo-facială din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara pentru modernizarea echipamentelor şi a cabinetelor.

Instituţia a câştigat, recent, un proiect din fonduri europene în valoare de 3.320.131 lei pentru reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului, din care Primăria Timişoara va contribui cu 73.761 lei.

Banii vor fi folosiţi pentru a dota ambulatoriul Clinicii de chirurgie cranio-maxilo-facială cu echipamente medicale performante și se vor reabilita, moderniza şi echipa șase cabinete.

Proiectul se va derula pe o perioadă de nouă luni, având ca termen de finalizare luna iulie a acestui an. Specialiştii estimează că odată achiziţionate noile echipamente şi dotate cabinetele, aici vor putea fi trataţi cu 200 de pacienţi mai mulţi în fiecare lună.

În cadrul Clinicii de Chirurgie Cranio-Maxilo-Facială a Spitalului Municipal de Urgenţă din Timișoara funcţionează singurul Centru de Chirurgie a Malformaţiilor Feţei din România.

B.A.M.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor