Clădirea Finanţelor mai necesită alte şapte milioane de lei

6Comentarii
Clădirea Finanţelor mai necesită alte şapte milioane de lei
Conducere nouă, idei noi, (posibil) sediu nou. Proaspăt instalată, noua conducere a Direcţiei de Finanţe Timiş are planuri mari.


Desigur, pe lista scurtă anunţată de
Ionel Olari, noul director coordonator
al instituţiei, se află şi finalizarea
(veşnicelor) lucrărilor de la noul sediu al
Finanţelor, clădire situată în
Piaţa 700. Construcţia a
înghiţit deja 43 de milioane de lei şi
ar mai necesita ceva milioane pentru a putea primi la
lucru inspectorii Finanţelor.
Săptămâna viitoare
aştept la Timişoara un director din cadrul
ANAF, vom analiza împreună la ce vom putea
renunţa din costul construcţiei, la ceva
finisaje, în aşa fel încât
clădirea să devină funcţională
şi să poată primi contribuabilii. Ar mai
fi necesare, din calculele noastre, în jur de 6,5
milioane de lei
”, ne spunea Ionel
Olari
, nou director coordonator al
Direcţiei Generale a Finanţelor
Publice Timiş
. El speră să
reuşească să-şi convingă
şefii de necesitatea finalizării
investiţiei, în aşa fel
încât în luna decembrie a acestui an,
primii contribuabili să poată să
folosească ghişeele.


Prima, la sediul din Piaţa 700 ar
urma să se mute Administraţia
Finaţelor Publice Timişoara
, aceasta
are cel mai înghesuit dintre sediile
instituţiei. Investiţia este cu atât
mai mult necesară cu cât valoarea chiriei
plătite de Direcţie, pentru sediul central de
pe bd. Revoluţiei, cel al
Administraţiei Timişoara, de
pe Calea Buziaşului, plus sediul din Lugoj, este
de aproape 25.000 de euro pe lună. În noua
locaţie, contribuabilii ar urma să
beneficieze de condiţii excelente, ne asigură
Aurelian Cândea, unul dintre cei doi noi
directori adjuncţi. La noul sediu va fi adoptat
sistemul de acordare de numere de ordine, oamenii
îţi vor primi bonul, vor lua loc pe fotolii
şi vor fi anunţaţi prin intermediul
monitoarelor de ordinea de prezentare la ghişeu.
Tripleta de conducere este întregită de
Gabriela Ionescu, cel de-al doilea director adjunct.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor