CJT vrea să ne plimbe cu bicicleta până la sârbi

10Comentarii
CJT vrea să ne plimbe cu bicicleta până la sârbi
Pistă de ciclotransport pe malul Begăi. Consiliul Judeţean Timiş se gândeşte la sănătatea alegătorilor şi, din acest motiv, a pus la punct şi finalizat proiectul intitulat „Studiu de fezabilitate pentru valorificarea potenţialului turistic transfrontalier incluzând pista de cicloturism de-a lungul râului Bega, în aval de Timişoara”.

Proiectul a fost derulat în cadrul Programului de Vecinătate România – Serbia, Phare CBC 2006. Valoarea totală este de 47.288 euro, din care 42.288 euro reprezintă finanţarea europeană ( fonduri Phare), iar 5.000 euro cofinanţarea CJ Timiş. Durata de implementare a proiectului a fost de 12 luni, iar partenerii CJT în proiect au fost ADETIM şi municipalitatea Novi Becej (Serbia). Grupurile ţintă sunt turiştii (români şi sârbi), populaţia din aria de cooperare transfrontalieră, agenţii economici din aria de cooperare transfrontalieră.

Obiectivul proiectului l-a reprezentat dezvoltarea potenţialului turistic local, judeţean şi regional. În urma acestei iniţiative ar urma să fie construită o pistă de cicloturism pe traseul Timişoara (Freidorf – zona podului CF Modoş) – Utvin – Sînmihaiu Român – Uivar – Otelec – graniţa cu Serbia. Pista va avea dublu sens, lăţimea ei va fi de 2 m, iar lungimea de aproximativ 37 km. Pista va porni pe malul stâng al râului Bega, din Timişoara –zona podului Modoş până la Utvin, după care va traversa malul drept, pe traseul Utvin – Sînmihaiu Român – Uivar – Otelec, până la graniţa cu Serbia. Bicicliştii vor avea la dispoziţie o pistă realizată din beton asfaltic, probabil o minişosea de zece ori mai bună decât cea rutieră care traversează aceeaşi zonă.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor