CJT merge înainte cu panourile fotovoltaice de 150 de milioane de euro

4Comentarii
CJT merge înainte cu panourile fotovoltaice de 150 de milioane de euro
Ideea parcului de panouri fotovoltaice din Timiş prinde contur. Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Ostaficiuc, şi primarii din 24 de localităţi timişene au semnat contractul de asociere pentru pentru promovarea, realizarea şi exploatarea Parcului judeţean pentru producţia de enegie fotovoltaică Covaci.

Proiectul se află în prezent în stadiul de realizare a Studiului de Fezabilitate, în condiţiile în care am lansat un concurs de soluţii atât pentru studiul de fezabilitate, cât şi pentru cererea de finanţare”, a subliniat Constantin Ostaficiuc. Această cerere de finanţare va fi depusă pe Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”. Parcul de energie fotovoltaică se va realiza la Covaci, pe 45 din cele 60 de hectare de care dispune administraţia judeţeană în această locaţie. Celelalte 15 hectare vor fi dedicate unui Parc industrial pentru firme care să producă echipamente pentru energie verde. În locaţia aleasă de CJT la Covaci se pot amplasa panouri solare fotovoltaice cu o capacitate instalată de cca. 25 MW, investiţia estimată fiind de circa 150 milioane de euro. Consiliul Judeţean Timiş a invitat toate administraţiile publice locale din judeţul Timiş să aprobe, prin hotărâri de consiliu local, oportunitatea asocierii în cadrul acestui proiect.

 



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor