Camioanele care circulă pe drumurile din Timiș vor fi controlate și cântărite, iar deținătorii vehiculelor care depășesc limita de tonaj vor fi amendați.
Consilierii județeni din Timiș vor avea pe masă, la ședința din 30 septembrie, proiectul privind încheierea unui Protocol de Colaborare între Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș și Inspectoratul Județean de Poliție Timiș, în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice pe linia controlului vehiculelor care se deplasează pe reţeaua de drumuri judeţene din judeţul Timiş.
Depășirea de tonaj pentru drumurile județene înseamnă, în general, peste 40 de tone. Se eliberează și autorizații speciale de tonaj, în funcție de drum și portabilitatea acestuia, dar nici acestea nu sunt multe. De la 12 tone la 40 de tone se eliberează această autorizație specială. Timișul a eliberat 17 astfel de autorizații pe drumurile județene de la începutul anului, în timp ce în Caraș-Severin s-au eliberat 200. Acum, controalele se intensifică.
Reprezentanții CJ Timiș și cei ai Poliției Române vor forma echipe mixte de control, care vor controla camioanele ce circulă pe drumurile din Timiș.
Între îndatoririle județului Timiș, prin Consiliul Județean Timiș, se numără, conform raportului proiectului de hotărâre: identificarea mijloacelor de transport rutier care depășesc greutatea maximă admisă, verificarea autovehiculelor de mare tonaj prin cântărire; cântărirea mijloacelor de transport rutier depistate de poliţişti rutieri aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe alte categorii de drumuri, la solicitarea acestora; asigurarea verificării metrologice a echipamentului destinat cântăririi mijloacelor de transport rutier; sancționarea agenților economici – persoane juridice sau fizice, în cazurile expres prevăzute în protocolul de colaborare.
Conform raportului proiectului de hotărâre, Inspectoratul Județean de Poliție Timiș va avea următoarele obligații: organizează şi desfăşoară, în cooperare cu reprezentanţii CJT, activităţi de obţinere, verificare, prelucrare şi valorificare a informaţiilor care vizează cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea situaţiilor care prezintă risc pentru îndeplinirea obiectivelor prezentului protocol; participă, cu poliţişti din structurile subordonate, având calitatea de poliţist rutier, în echipe mixte, pentru efectuarea controlului autovehiculelor de mare tonaj; din oficiu sau la solicitarea reprezentanţilor CJT vor fi organizate acţiuni comune tematice pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă normele legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor de mare tonaj, etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!