Consilierii județeni au votat pentru aprobarea profilului unui viitor consiliu de administrație, al cărui scop este de a asigura, „pe baza analizei sistematice, a existenței unei proceduri de selecție transparente, formale, competitive și comprehensive din punct de vedere decizional”.
Dincolo de acest lucru, primul lucru care trebuie făcut, potrivit vicepreședintelui CJ Timiș, Traian Stancu, este autorizarea pistei.
„Am pregătit pentru 2018 autorizarea pistei, avem materialul pregătit în proporție de 99%. Am înștiințat Autoritatea Aeronautică despre acest lucru și am contactat Aeroclubul Român. Ce ne oprește? Ne oprește finanțarea acestui lucru, care se va face pe bugetul din 2018. Primul lucru pe care trebuie să-l facem legat de un aeroport este să autorizăm pista. Dacă nu facem asta, nu avem aeroport, degeaba facem strategii”, a spus vicepreședintele CJ Timiș, Traian Stancu.
SC Aviația Utilitară era, la începutul anului, în prag de desființare, fără bani de salarii, fără personal și cu o propunere de lichidare voluntară. Pentru ca Aviația Utilitară să nu se dizolve, președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a cerut o analiză asupra societății și un plan de reorganizare, plus un management mult mai performant pentru ca Aviația Utilitară să fie salvată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!