Ciuhandu este în stand-by

4Comentarii
Ciuhandu este în stand-by
TIMIŞOARA – Ciuhi îl amânã pe Iancu. Deocamdatã. Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a declarat marţi cã asocierea cu Politehnica Ştiinţa 1921 Timişoara pentru 2,5 milioane de euro este blocatã pentru cã gruparea nu a furnizat suficiente informaţii despre situaţia sa economicã.

În vederea asocierii, Consiliul Local Timişoara a cerut un audit financiar în noiembrie 2007, iar firma care trebuie sã realizeze acest audit a transmis Primãriei cã nu a reuşit sã obţinã pânã în prezent toate datele necesare de la clubul de fotbal.

„Auditorul nu a primit toate datele de la club, astfel încât sã avem un audit pe care sã-l analizãm în Comisia de Negociere şi în Consiliul Local. Neavând acest audit, nu suntem în mãsurã sã înaintãm un proiect despre situaţia financiarã a clubului în comisiile Consiliului Local”, a spus Ciuhandu, adãugând cã cel mai devreme o decizie în privinţa asocierii s-ar putea lua abia la sfârşitul lunii februarie.

 „Când vom avea auditul, îl vom înainta Comisiei de Negociere, care va da un aviz tehnic, apoi urmeazã proiectul din plen. Prima şedinţã o avem în 29 ianuarie, dar mã îndoiesc cã pânã atunci vom fi în posesia auditului. Mai degrabã lucrul acesta se va face în cursul lunii februarie. Regret cã nu s-a gãsit înţelegere ca sã obţinem datele la timp”, a afirmat Ciuhandu.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor