Ciuhandu e de acord să dea pasajul

9Comentarii
Ciuhandu e de acord să dea pasajul
Edilul-şef al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, s-a declarat de acord cu soluţia propusă de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, privind trecerea pasajului din Calea Şagului în administrarea Ministerului Transporturilor, pentru reabilitarea obiectivului.

Argumentul lui Ostaficiuc a fost că guvernul nu poate
investi în ceva ce nu-i aparţine, liderul CJT
dând ca exemplu pasajul din Lugoj, care a fost
realizat cu bani de la bugetul de stat după
transferarea în proprietatea Ministerului
Transporturilor. „Din punctul meu de vedere, nu
există niciun fel de impediment, chiar m-aş
bucura de o asemenea rezolvare, pentru că acest pasaj
e o legătură strategică ce seveşte nu
numai Timişoarei, ci întregii ţări, pe
relaţia cu Serbia, fie către Balcani, fie
către Italia. Ar fi o soluţie
normală”, a declarat, vineri, Ciuhandu. Trecerea
pasajului rutier în administrarea ministerului ar fi
posibilă printr-o hotărâre de guvern,
Parlamentarii PNL au cerut fonduri de la bugetul de stat
pentru reabilitarea obictivului, lucrările fiind
demarate şi abandonate anul trecut, însă
fără succes. Au existat şi promisiuni din
partea fostei guvernări, dar banii n-au mai
venit…



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor