Circulaţia pe Valea Oltului, din nou oprită

Reactualizat la:
Circulaţia pe Valea Oltului, din nou oprită
Circulaţia pe Valea Oltului a fost oprită din nou, în urmă cu o jumătate de oră, după ce o cantitate mare de grohotiş a căzut de pe versant. Drumarii încearcă să deblocheze şoseaua, dar există în continuare riscul ca alte stânci să cadă.

Traficul rutier tocmai fusese reluat pe Valea Oltului.
Ieri dimineaţă 2000 de tone de stânci au căzut de pe versanţi în apropierea localităţii Boiţa, iar peste 100 de autoturisme au rămas blocate pe DN7. Pe o distanţă de 40 de metri, şoseaua a fost blocată de bolovani şi copaci.

Lucrătorii de la drumuri au acţionat toată noaptea pentru înlăturarea unei stânci de 30 tone. Specialiştii susţin că de vină sunt temperaturile ridicate care au generat o alunecare de teren, în timp ce localnicii susţin că de vină este o carieră de piatră de la mai puţin de 1 kilometru distanţă.

Acum trei luni, traficul rutier şi feroviar pe DN 7 a fost blocat la Câineni. Autorităţile au fost nevoite să recurgă la mai multe dinamitări, ca să deblocheze drumul. Pe versanţii din care s-au prăbuşit pietrele au fost montate plase de protecţie, iar şoseaua este protejată cu un parapet de beton.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !