Circulatia feroviara se modifica din cauza unor lucrari de investitii in gara Mehadia

De Marcel Hoster
Circulatia feroviara se modifica din cauza unor lucrari de investitii in gara Mehadia
© foto: arhiva
Mai multe trenuri de călători care circulă în zona de Vest a țării vor avea circulația afectată din cauza unor lucrări care se realizează în gara din Mehadia. În cea mai mare parte, pasagerii vor fi transbordați cu ajutorul autobuzelor.

O serie de lucrări de modernizare efectuate la instalațiile feroviare din zona gării Mehadia vor afecta circulația trenurilor de călători. Pe raza Regionalei CF Timișoara sunt în desfășurare, până la data de 27 octombrie 2017, lucrări de reparații la aparatele de cale de la intrarea și ieșirea din Halta Mehadia Nouă. Lucrările au drept scop ridicarea restricțiilor pe aparatele de cale, iar pentru siguranța circulației feroviare în zona de lucru, graficul anumitor trenuri se va modifica.

Trenul 12972-1 va circula pe relația București Nord – Orșova în locul trenului 72-1, cu plecare din stația București Nord la ora 05.10 și sosire în stația Orșova la ora 10.38. Între stațiile Orșova – Crușovăț se asigură transbordare auto pentru călătorii din trenul 12972-1 la trenul 12172-1/72-1. Trenul 12172-1/72-1 circulă pe relația Crușovăț – Timișoara Nord – Curtici – Lokoshaza în locul trenului 72-1, cu plecare din stația Crușovăț la ora 12.03 și sosire în stația Curtici la ora 15.44, unde staționează 30 de minute, până la ora 16.14.

Trenul 12692 va circula pe relația Timișoara Nord – Crușovăț în locul trenului 1692, cu plecare din stația Timișoara Nord la ora 07.06 și sosire în stația Crușovăț la ora 09.42. Între stațiile Crușovăț – Orșova se asigură transbordare auto pentru călătorii din trenul 12692 la trenul 12792. Trenul 12792 circulă pe relația Orșova – Filiași – București Nord în locul trenului 1692, cu plecare din stația Orșova la ora 11.08 și sosire în stația București Nord la ora 16.43.

Programul de reparații derulat de CFR SA, pe raza regionalelor CF Cluj, Brașov și Timișoara, nu afectează continuitatea graficului de circulație a trenurilor de călători și de marfă, lucrările fiind executate prin asigurarea condițiilor optime de trafic în zonele unde activează șantierele feroviare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători www.cfrcalatori.ro, să solicite informații la numărul de telefon 021/9521, sau să se adreseze personalului feroviar din gări.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !