Antrenorul ACS Poli Timişoara, Ionuţ Popa a rămas bulversat, miercuri seara, după o discuţie avută la stadion cu un grup de 15 suporteri foarte supăraţi, spune acesta. Oamenii sunt mânioşi pentru că Federaţia Română de Fotbal a lăsat Timişoara fără cele opt puncte cerute la TAS. Tehnicianul spune că oamenii vor să spargă maşinile oficialilor trimişi de Federaţie la următoarele meciuri, Popa spunând că e „bulversat” de ce a auzit şi de vehemenţa grupului fanilor alb-violeţi.
„Nu am discutat cu jucătorii despre decizia TAS, eu vin de la CJT unde am discutat cu preşedintele. Ieri (n.r. joi) am plecat târziu de la stadion, am avut o discuţie care m-a bulversat! Erau foarte hotărâţi împotriva FRF, era un grup de 14 – 15 suporteri, care sunt alături de echipă indiferent de rezultate. Ei spuneau să călcăm în picioare tot ce e legat de FRF. Că vor face vandalism la vestiare cu maşinile arbitrilor şi observatorilor trimişi aici de federaţie. Vrând-nevrând se va crea o stare de nedreptăţire, că jucătorii se vor simţi că sunt nedreptăţiţi. Probabil că va fi o agresivitate mai mare în joc”, a declarat Ionuţ Popa.
Articole pe aceeași temă:
ACS Poli Timisoara isi ia adio de la cele opt puncte cerute la TAS Lausanne
Citiți principiile noastre de moderare aici!