Circ, benzină şi ameninţări

Circ, benzină şi ameninţări
TIMIŞOARA - Intâmplare demnă de telenovelele sudamericane într-un bloc din Şagului, noaptea trecută. Hotărât să-şi impresioneze fosta nevasta, un bărbat, a facut un circ monstru, s-a stropit cu benzină şi apoi a ameninţat că-şi dă foc.

Din peisaj nu au lipsit, foştii socri, negociatorul poliţiei, fosta soţie, pompierii şi două echipaje de la ambulanţă. Sacandalul a început încă de la miezul nopţii. În primă fază, poliţiştii au reuşit să-l potolească pe bărbat, dar ducpă câteva ore, omul a reluat circul. Bărbatul a spart totul în casă, a luat o sticlă cu benzină, s-a stropit şi apoi a ameninţat că-şi va da foc. El cerea nici mai mult nici mai puţin decât 17.000 de euro de la fosta nevasta de care divorţase în urmă cu doi ani, dar cu care continua să trăiască sub acelaşi acoperiş.

Pentru că exista riscul ca bărbatul să incendieze şi apartamentul, la faţa locului au fost chemaţi şi pompierii militari. Întrucât nimeni nu mai reuşea să-l liniştească, a fost necesară intervenţia unui negociator al poliţiei. In timp ce acesta discuta cu scandalagiul, poliţiştii s-au aruncat peste el, l-au imobilizat, i-au luat sticla cu benzină şi l-au dus la Secţia 3 unde a fost amendat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !