Cine nu respecta regulamentul de publicitate stradala din Timisoara risca sanctiuni

1Comentariu
Cine nu respecta regulamentul de publicitate stradala din Timisoara risca sanctiuni
Poliţiştii locali din Timişoara au constatat numeroase nereguli în ceea ce priveşte publicitatea stradală, motiv pentru care au făcut publică lista obligaţiilor în domeniu, dar şi a sancţiunilor pe care le riscă cei care nu respectă prevederile. Vedeţi ce obligaţii trebuie să respectaţi.

În conformitate cu prevederile locale în vigoare, activităţile de publicitate stradală şi amplasarea sistemelor publicitare sau a panourilor publicitare se realizează pe baza unei autorizaţii eliberate de Primăria Municipiului Timişoara. În funcţie de modalitatea autorizării, aceasta poate fi: autorizaţie de construire, acord pentru publicitate temporară, aviz din partea Comisiei de Ordine Publică.

Este interzisă amplasarea sistemelor publicitare şi informative, a panourilor publicitare care nu au obţinut avizul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Judeţului Timis, în zonele de protecţie a monumentelor istorice. De asemenea, se interzice instalarea de sisteme publicitare, panouri publicitare, în parcuri, pe arbori şi în zonele verzi amenajate. La mai puţin de 50 de metri de intersecţii se pot amplasa sisteme şi panouri publicitare cu avizul Comisiei de circulaţie, obtinuţ anterior autorizării.

Odată cu fiecare autorizaţie de construire sau acord pentru publicitate temporară, Primăria Timişoara va înmâna beneficiarului un autocolant cu însemnele Consiliului Local Timişoara şi numărul autorizaţiei/ acordului.

Beneficiarul autorizaţiei de construire sau acordului pentru publicitate temporară are obligaţia să lipească autocolantul la vedere pe sistemul publicitar şi să urmărească să nu dispară sau să se degradeze.

De asemenea, persoanele fizice sau juridice care au amplasate sisteme sau panouri publicitare trebuie să afişeze în mod vizibil numele sau denumirea celui care a amplasat acel sistem sau acel panou publicitar.

Printre contravenţiile sancţionate cu amenzi între 200 şi 2.000 de lei se numără: neîntreţinerea sistemelor şi a panourilor publicitare, nerefacerea suportului de mesaj publicitar din cadrul sistemului publicitar şi a panoului publicitar, dacă acesta a fost afectat de operaţiunile de montare, demontare sau alte intervenţii, precum şi nedezafectarea sau neacoperirea suprafeţelor de expunere a mesajului publicitar cu folie monocoloră, după 15 zile de la expirarea perioadei pentru care s-a plătit taxa de reclamă.

Puteţi consulta întregul Regulament de publicitate stradală din municipiul Timişoara pe site-ul www.polcomtim.ro.

C.C.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor