Cine ignoră coşurile de gunoi plăteşte!

13Comentarii
Cine ignoră coşurile de gunoi plăteşte!
Deşi sancţiunile sunt destul de mari la Timişoara – aruncarea unui muc de ţigară pe stradă „costă” 500 de lei, cam cât… 50 de pachete de ţigări la un calcul pentru fumători -, peste 300 de persoane s-au ales cu amenzi, în primele trei luni ale acestui an, pentru că au aruncat chiştoace de ţigări, hârtii, resturi alimentare ori coji de seminţe pe domeniul public.

Mai exact, în primul trimestru al anului 2010, poliţiştii comunitari au amendat 350 de persoane pentru încălcarea Hotărârii de Consiliu Local 371 din 2007 modificată, privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor în Timişoara, a prevederilor referitoare la păstrarea curăţeniei în oraş. Acestea au primit amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei pentru că au abandonat pe domeniul public, pe străzi, pe spaţiile verzi şi în staţiile RATT, hârtii şi ambalaje, resturi alimentare, coji de seminţe sau chiştoace de ţigări.

Poliţiştii comunitari constată zilnic săvârşirea unor astfel de fapte, iar multe persoane aruncă deşeurile la întâmplare chiar şi atunci când există coşuri de gunoi în apropiere. De exemplu, o femeie de 31 de ani, Elena L., din Tomnatic, judeţul Timiş, s-a ales cu o amendă de 500 de lei pentru că a aruncat un muc de ţigară în centrul oraşului, în Piaţa Victoriei din Timişoara, deşi în zonă există coşuri de gunoi, iar unele sunt prevăzute cu scrumiere. Contravenienta a spus că ştia despre prevederile hotărârii de consiliu local, dar nu s-a gândit că va fi surprinsă de agenţii de la Poliţia Comunitară…



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor