Cine are bani e invitat sa-si reamenajeze casa

4Comentarii
Cine are bani e invitat sa-si reamenajeze casa
Timp de patru zile, de joi până duminică, la Centrul Regional de Afaceri se desfăşoară în paralel două târguri dedicate construcţiilor şi amenajărilor: „Casa Ta”, ediţia a şasea şi „Deco Design”, ediţia a şaptea.

Un număr de peste 40 de firme încearcă să-i convingă pe timişoreni să-şi cheltuie banii disponibili pe lucrări de reamenajare şi dotare a locuinţelor cu mobilier nou, gresie sau faianţă sau uşi de interior sau exterior. Deşi e criză, multe dintre preţuri sunt numai bune pentru vremuri de boom economic. Mai ales sectorul mobilei este bine reprezentat, atât la piese pentru bucătărie dar şi sufragerii sau dormitoare. Cine are bani mai puţini şi vrea măcar o floare nouă în casă o poate cumpăra la intrarea în Centrul Regional de Afaceri.

Nu lipsesc nici ofertele imobiliare, de noi zone rezidenţiale, dar şi cele din domeniul financiar, al creditării şi al asigurării locuinţelor. Evenimentul este organizat de Direcţia de Expoziţii şi Târguri a Camerei de Comerţ Timişoara şi este deschis zilnic, până duminică, între orele 11 şi 19. Un bilet de intrare costă doi lei iar copiii până în 14 ani şi pensionarii au acces liber.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor