CIA va da explicatii

CIA va da explicatii
Avioane utilizate de CIA pentru a transporta prizonieri au efectuat peste 300 de curse cu escale pe aeroporturi europene.

Este un număr mult mai mare decât se ştia până acum. Informaţiile apar în ediţia de astăzi a cotidianului The Guardian. În urma presiunilor venite din partea Uniunii Europene, Washingtonul a promis că va da un răspuns oportun şi direct în această privinţă.

The Guardian nu publică fotografii ale avioanelor CIA în Europa, cum au făcut celelalte mari ziare de pe continent care au dezbătut subiectul, ci prezintă chiar datele de înregistrare a zborurilor de la administraţia aviaţiei americane. Este vorba, în total, despre 26 de avioane închiriate de CIA. Cele mai multe escale au avut loc în Germania (96), urmată de Marea Britanie, cu peste 80, dar, dacă se ţine cont şi de unele zboruri charter, numărul escalelor pe teritoriul britanic depăşeşte 200, subliniază The Guardian.

Potrivit datelor administraţia aviaţiei americane, Franţa a fost tranzitată de avioane CIA doar de două ori. În schimb, escalele în Europa de Est sunt frecvente, capitala Cehiei fiind vizitată, de exemplu, de 15 ori. Doar o cursă a fost înregistrată pe aeroportul Szymany din Polonia, loc identificat ca găzduind o închisoare secretă a CIA pentru presupuşi terorişti. Polonia şi România au negat că ar găzdui astfel de centre de detenţie, reaminteşte The Guardian.

Cu toate că înregistrările zborurilor indică o activitate a CIA fără precedent, ele nu precizează care dintre aceste aeronave au transportat prizonieri. Secretarul american de Stat, Condoleezza Rice, a primit o scrisoare de la omologul său britanic, Jack Straw, care cere explicaţii în numele Uniunii Europene.

”Vom încerca să răspundem acestei scrisori cât de bine vom putea”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, care a refuzat să confirme sau să dezmintă faptul că CIA ar fi utilizat aeroporturi europene pentru a efectua transferuri de prizonieri către centre de detenţie secrete.




Regulament de plasare a anunturilor