Chitaristul trupei Queen, Brian May, va lansa o piesă pentru NASA

Chitaristul trupei Queen, Brian May, va lansa o piesă pentru NASA
Chitaristul trupei Queen, Brian May, va lansa de Anul Nou o nouă piesă – un omagiu adus unei sonde a NASA care se pregăteşte să bată un record istoric, relatează Agerpres.

La 1 ianuarie, sonda New Horizons va survola un obiect spaţial numit Ultima Thule, situat la 1,6 miliarde de kilometri dincolo de Pluto, pe Centura lui Kuiper. Niciodată vreun vehicul spaţial nu a efectuat un zbor atât de îndepărtat.

Un cercetător al NASA i-a cerut chitaristului britanic – care deţine un doctorat în astrofizică – să compună muzica pentru această ocazie. Rezultatul: la 71 de ani, Brian May va lansa ‘New Horizons’, primul său single solo din 1998.

“A reuni cele două aspecte ale vieţii mele, astronomia şi muzica, era o provocare interesantă”, a explicat fostul coleg al regretatului Freddie Mercury într-un comunicat.

Brian May a dorit să aducă astfel un omagiu acestei reuşite ştiinţifice. “Este cel mai îndepărtat punct pe care mâna omului l-a atins vreodată”, a precizat el.

Un extras din piesă, în care se aude şi vocea astrofizicianului decedat Stephen Hawking pe note de chitară interpretate de Brian May, este disponibil pe site-ul muzicianului.

Sursa: AGERPRES

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !