Chişinău: Opt oameni au murit într-un accident aviatic

Chişinău: Opt oameni au murit într-un accident aviatic
Un avion de tip cargo s-a prăbuşit aseară pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Cei opt oameni care se aflau la bord au murit.

Este vorba de patru membri ai echipajului şi patru muncitori, cetăţeni moldoveni şi ucrainieni. La scurt timp după decolare, avionul a încercat să aterizeze, dar s-a prăbuşit în afara pistei şi a luat foc. Avionul avea la bord o cantitate mare de ulei şi a explodat la aterizare, după ce a atins cu aripile pilonii de la marginea pistei.

Autorităţile nu cunosc deocamdată cauzele accidentului. Cutiile negre ale aparatului tip Antonov-32 au fost recuperate, iar anchetatorii strâng probe de la locul incidentului. Un specialist de la Moscova va veni să conducă ancheta.

Avionul, proprietate a unei companii sudaneze, făcea o cursă spre Sudan, cu o escală în Antaliya, Turcia. Este pentru prima oară când un accident aviatic se produce pe aeroportul din capitala Republicii Moldova.

De la începutul anului, 100 de oameni au murit în urma a patru catastrofe aeriene. Anul 2007 a fost unul dintre cei mai siguri din ultimii 40 de ani în ceea ce priveşte transportul aerian, potrivit unui studiu al Biroului pentru Catastrofe Aeriene, o instituţie privată cu sediul la Geneva.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !