Chioşcarii la control!

Chioşcarii la control!
De cum mănâncă şi cât mănâncă copiii la şcoală nu e responsabil nimeni. Poate mama, în cel mai fericit caz, dacă are timp să-i pună odraslei ceva în punguţă pentru recreaţia mare.

Cu tot cu mâncarea de acasă, elevul a fost, şi este tentat, să guste totuşi şi un hamburger, un chips sau un alt produs de patiserie. Dacă mai e şi o băutură carbogazoasă sau dulce lângă, cu atât mai bine. Prânzul sau gustarea de la ora 10 sunt gata. La începutul acestui an şcolar Ministerul Sănătaţii Publice a luat decizia să intervină… măcar acolo unde se poate. Cel mai adesea, un elev îşi procura aceste alimente, deloc sănătoase, chiar din curtea şcolii. Chioşcurile din incinta unităţilor de învăţământ au fost în mare vogă până acum. Toate produsele enumerate mai sus fac parte din lista de alimente nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor elaborată de Ministerul Sănătaţii. Pentru că legea a fost publicată în Monitorul Oficial, Inspecţia Sanitară de Stat Timiş a demarat acţiuni de control în toate unităţile de învăţământ a chioşcurilor, şi a societăţilor comerciale. Acţiuni de verificare vizează şi societaţile comerciale care, la data publicării actuului normativ, ar fi trebuit să retragă de la comercializare toate produsele aflate pe lista alimentelor nerecomandate. În judeţul Timiş vor fi verificate 34 de unităţi alimentare, se vor face recomandări şi se vor prescrie termene de remediere acolo unde este cazul, după care vor fi supuse unei alte verificări. Acţiuna se va încheia în 14 octombrie 2008, după care datele vor fi făcute publice.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor