Charity & Fashion Nights

2Comentarii
Charity & Fashion Nights
O noapte cu frumuseţe din suflet. Evenimentul pregătit pentru timişoreni va avea loc joi, de la ora 20.00, la Opera Română.

Organizatorii spectacolului agenţia Red Angels Models şi Primăria Municipiului Timişoara promit o seară deosebită, în care, cei prezenţi să se gândească pentru o clipă şi la cei mai puţin favorizaţi de soartă, în primul rând la copiii care suferă de diferite afecţiuni – lipsiţi de vedere, autişti sau probleme de locomoţie – din Centrul rezidenţial de tip familial „Casa Izvorul Vieţii” din Dudeştii Noi, judeţul Timiş. Pentru ei vor urca pe scenă mai multe manechine ale agenţiei organizatoare care vor prezenta mai multe colecţii de haine, pantofi, blănuri şi bijuterii de la mai multe brand-uri locale, care vor putea fi ulterior achiziţionate de doamnele şi domnişoarele interesate. Totodată la acest eveniment vor fi promovate şi două debutante în ale modei locale, Geanina B. şi Raluca Lascovici. Prima dintre domnişoare este o tânără de 22 de ani, care are mari probleme de sănătate. Întreaga colecţie de haine, un număr de 10 rochiţe, se adresează adolescentelor de 15-16 ani şi a fost realizată pe calculator, şi pusă în practică de un creator de vestimentaţie.
Banii care se vor strânge din donaţiile venite din partea celor care participă la acest eveniment vor ajunge în Casa Izvorul Vieţii, casă de copii care primeşte copii cu probleme majore de sănătate şi au fost refuzaţi de alte asemenea centre. La ora actuală în casă locuiesc şase copii, cărora le poartă de grijă Chiquita Miscke, o fostă asistentă medicală din Germania şi stabilită în România în urmă cu 15 ani. Dacă până acum, copiii au supravieţuit mai mult din donaţiile venite de la familii din ţara natală a Chiquitei, în momentul de faţă criză economică mondială a afectat şi buna desfăşurare a lucrurilor în Centrul din Dudeştii Noi.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor