CH Politehnica debuteaza in campionat într-un derbi banatean cu traditie, plin de orgolii

De M. Hoster
CH Politehnica debuteaza in campionat într-un derbi banatean cu traditie, plin de orgolii
Chiar dacă nu mai e ce a fost odată, formaţia de handbal a Reşiţei rămâne un adversar redutabil. O ştie şi antrenorul celor de la Politehnica Timişoara, Constantin Ştefan, care spune că e un derbi bănăţean, unul al orgoliilor. Deci, o partidă dificilă.

După o perioadă de pregătire destul de scurtă având în vedere schimbările de lot masive, CH Politehnica Timişoara debutează luni, pe teren propriu, în noua ediţie de campionat. Adversari vor fi cei de la CS Caraş-Severin Reşiţa, o echipă care se va mobiliza la maxim pentru a face faţă derbiului bănăţean al orgoliilor. Antrenorul gazdelor, Constantin Ştefan, spune că meciul va fi unul dificil, că deocamdată nu ştie la ce nivel de pregătire a ajuns noua sa echipă, acesta fiind primul meci oficial în această formulă de jucători.

“A trecut atât de repede această perioadă precompetiţională, nici nu mi-am dat seama cât de repede, acum bate la poartă debutul de campionat şi sper ca noua echipă pe care am încercat să o formez la Timişoara să dea şi rezultate. Sunt mulţumit de cum ne-am pregătit, dar orice antrenor îşi doreşte să aibă un lot mai numeros şi mai valoros. Am adus 10 jucători, am încercat să îi integrăm în echipă, dar pot să spun că ar mai avea loc alţi 2-3 handbalişti la echipa noastră. Sper ca băieţii să se prezinte la ora jocului mai bine decât în toate meciurile de pregătire. Reşiţa e o echipă extrem de experimentată şi cu siguranţă ne va aştepta un meci greu”, a declarat Ştefan.

El nu a vrut să se hazardeze şi să spună un procent pe care echipa sa l-a atins în pregătire, dar spune că e loc de mai bine. Ştefan a reuşit să vadă pe viu o dată adversarul şi spune că cel mai mult va conta în această dispută forma de moment a celor două combatante. Unul dintre cei mai importanţi jucători din angrenajul lui CH Poli, Iulian Halcă, revine după o accidentare mai lungă. Deocamdată nu se ştie în ce măsură va face el faţă jocului de luni.

“El a intrat în această săptămână în regim normal de pregătire, dar nu ştiu cât mă voi baza pe el, depinde de cursul jocului. Încă nu ştiu nici dacă va prinde primii 16, iar acest lucru rămâne să îl stabilim în următoarele zile”, a mai declarat tehnicianul timişorenilor.
Întâlnirea dintre CH Politehnica şi CS Caraş-Severin la avea loc luni seară, de la ora 19.30, în sala “Constantin Jude”, în direct pe Digisport.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !