CFR Călători va opera rute directe către Salonic, Halkali/Istanbul şi Sofia şi retur

Reactualizat la:
CFR Călători va opera rute directe către Salonic, Halkali/Istanbul şi Sofia şi retur
CFR Călători anunţă că în perioada iunie – octombrie 2018, pasagerii vor avea legături directe de la Bucureşti către Salonic, Halkali/Istanbul, Sofia şi retur, iar pasagerii îşi pot deja rezerva biletele de călătorie la aceste trenuri, arată un comunicat transmis luni de companie.

„Trenul către Turcia va circula zilnic între 3 iunie – 1 octombrie 2018 şi va avea în compunere un vagon cuşetă cu 4 locuri în cabină. Acesta va pleca din staţia Bucureşti la ora 12:45 şi va sosi în staţia Halkali dimineaţa, la ora 7:40. Din staţia Halkali trenul pleacă la ora 21.40 şi ajunge în staţia Bucureşti la ora 19.00, a doua zi”, precizează comunicatul.

CFR călători menţionează că între Halkali şi gara Sirkeci, din centrul oraşului Istanbul, compania feroviară turcă (TCDD) asigură transport auto, astfel:

-cu plecare din Halkali la ora 8:00 şi sosire în Istanbul la ora 9:00.

-cu plecare din Istanbul la ora 20:00 şi sosirea în Halkali la ora 21:00.

Compania feroviară anunţă că o călătorie dus către Halkali/Istanbul costă aproximativ 54 euro, la vagon cuşetă cu 4 locuri, însă preţurile pot varia în funcţie de cursul valutar.

„Pasagerii care doresc să ajungă cu trenul în Grecia în perioada 1 iunie – 1 octombrie 2018, vor putea călători între Bucureşti Nord – Salonic şi retur, o dată pe săptămână, cu plecare vineri la ora 12:45 din Bucureşti şi sosire în Salonic sâmbăta la ora 6:30. Întoarcerea se face duminica cu plecare din staţia Salonic la ora 23:10 şi sosire în staţia Bucureşti Nord luni, la ora 19:00. Trenul care circulă către Grecia va avea în compunere un vagon clasa a 2-a, un vagon cuşetă cu 6 locuri, respectiv 4 locuri în cabină. Un bilet de călătorie dus, Bucureşti – Salonic, costă aproximativ 45 euro la vagon clasa a 2-a, 56 euro la vagon cuşetă de 6 locuri şi 62 euro la vagon cuşetă de 4 locuri”, arată comunicatul.

CFR Călători menţionează că trenul care circulă spre Sofia pleacă zilnic la ora 12:45 şi ajunge 22:30, iar un bilet de călătorie dus costă aproximativ 30 euro la clasa a 2-a. De la Sofia plecarea este la 9:20 şi sosirea în staţia Bucureşti Nord la ora 19:00.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !