CFR a îngenuncheat UTA!

4Comentarii
CFR a îngenuncheat UTA!
Timişoara - Derbiul Vestului în Cupa României a fost câştigat mult mai clar decât o arată scorul de CFR, învingătoare cu 2-0 în faţă arădenilor de la UTA. Sârbii Timişoarei au pericol public pentru ambele echipe. | CFR - UTA II 24.09.2008

Şi-au creat o grămadă de ocazii, dar au ratat cu seninătate din poziţii bune. În cele din urmă Vukasinovici a deschis scorul, după care Pecarov, care a intrat în locul marcatorului golului a închis tabela, 2-0! „Victoria gazdelor este absolut meritată, au fost cu o viteză peste noi”, a declarat la final antrenorul arădenilor Ionuţ Chirilă, care a explicat că din cauza accidentaţilor din lot echipa sa nu poate juca bine şi sâmbătă şi miercuri. De cealaltă parte antrenorul ceferiştilor, Florin Bugar s-a declarat mulţumit de rezultat: „Băieţii au trecut primul mare test şi îi felicit pentru cum au jucat, dar acum trebuie să învingem sâmbătă Drobeta”. De remarcat atitudinea galeriei arădene, care s-a comportat civilizat la acest meci.

Au evoluat

CFR: Mutu – Goşa, Feleagă, Aldana, Ştefan, Bertea, Neagoie, Rada, Stan (66, Purda), Vukasinovici (72, Pecarov), Jovanovici (82, Guzman).
UTA: Mârne – Melinte, Toc, Buican (61, Turcuş), Văsâie, Ilin, Bălan, Todea (50, Dumitru), Gheorghe, Roszel (70, Drida), Ibeh.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor