Cetăţenii îşi pot exprima opinia cu privire la noua taxă auto în luna aprilie, în Parlament

Reactualizat la:
Cetăţenii îşi pot exprima opinia cu privire la noua taxă auto în luna aprilie, în Parlament
Cetăţenii îşi vor putea spune punctul de vedere cu privire la noua formulă a taxei auto în cadrul unei audieri publice, organizate de Academia de Advocacy, la solicitarea Guvernului, urmând ca, în urma audierilor, organizaţia să înainteze Executivului un set de recomandări cu privire la taxă.

Proiectul de act normativ va fi supus audierii publice în data de 10 aprilie, la ora 11:00, la Palatul Parlamentului. Comisia de iniţiere (formată din reprezentanţi ai Guvernului) şi comisia de experţi ai Academiei vor asculta punctele de vedere ale cetăţenilor. Fiecare cetăţean are dreptul să vorbească maximum trei minute. Cei care vor dori să ia cuvântul în cadrul audierii publice trebuie să depună o depoziţie scrisă, de maximum trei pagini, la comisia de iniţiatori.

Comisia de experţi va face o sinteză a audierii publice, în termen de două săptămâni de la încheierea audierii, iar documentul va conţine opiniile majoritare şi pe cele minoritare, concluzii şi recomandări pentru Executiv. Toate depoziţiile, atât scrise cât şi orale, dar şi sinteza audierilor, vor fi publicate online.

Toate documentele necesare pentru desfăşurarea audierii publice vor fi afişate la adresa www.taxapoluare.audieripublice.ro, marţi, 1 aprilie.

Guvernul a discutat în şedinţa de astăzi, în primă lectură, textul actului normativ referitor la taxa auto, aceasta fiind a treia formă a taxei elaborată de autorităţile de la Bucureşti.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !