Centura Buziasului va fi deschisa circulatiei din acest an

7Comentarii
Centura Buziasului va fi deschisa circulatiei din acest an
Una dintre cele mai importante investiţii care beneficiază de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, centura de ocolire a Buziaşului, va fi disponibilă şoferilor încă de la sfârşitul acestui an.

Data finală pentru predarea investiţiei este în luna septembrie a anului viitor, dar lucrările existente vor permite devierea traficului greu dinspre centrul oraşului pe centură încă din perioada următoare, a anunţat Adam Crăciunescu, vicepreşedintele CJ Timiş, instituţia care este beneficiarul investiţiei.

Lucrarea va primite, pe de o parte, devierea traficului dinspre Timişoara spre Berzovia, şi, pe de altă parte, a celui spre Lugoj. În acest fel, centrul oraşului staţiune va fi ferit de circulaţia camioanelor. Prin intermediul acestei centuri, prin preluarea traficului dinspre Caraş-Severin, se va putea face legătura către Lipova, prin Hitiaş, deci spre autostrada Timişoara – Arad. Valoarea totală a investiţiei este de peste 20 de milioane de lei. Pe şantier muncitorii lucrează de zor, a fost realizată deja fundaţia drumului şi va urma şi turnarea primelor straturi de asfalt.

În lungime de 4,3 kilometri, centura de ocolire a Buziaşului este finanţată prin Programul Operaţional Regional, domeniul de intervenţie „Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor