Centrul intermodal de transport revine în actualitate

4Comentarii
Centrul intermodal de transport revine în actualitate
Promovată mult timp în parteneriat cu firme italiene, ideea unui centru intermodal pentru transport nu a reuşit decât să rămână la nivelul de iniţiativă în judeţul Timiş. Iată că acest proiect a revenit în actualitate.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice
şi Locuinţelor, în cadrul Programului de
Vecinătate România-Serbia, PHARE CBC, a aprobat
proiectul denumit „Studiu de fezabilitate pentru
Centrul intermodal regional de transport marfă
Timişoara”. Centrul intermodal regional de
transport marfă reprezintă o infrastructură
specializată de susţinere a activităţii
economice şi creştere a
competitivităţii economice a unor zone
teritoriale extinse, cum este cazul judeţelor şi
regiunilor. Acest tip de infrastructură este
încă nou în România, fiind vorba de
un centru logistic care ar permite transferul
mărfurilor de pe un mijloc de transport, spre exemplu
feroviar, către altul, spre exemplu rutier. Proiectul
propus se află în perioada de implementare,
în prezent fiind realizate activităţile
pregătitoare necesare achiziţionării
serviciilor de contractare a studiului de fezabilitate.
În urma organizării licitaţiei de atribuire
a serviciului de realizare a studiului de fezabilitate s-a
depus o singură ofertă, în valoare de
70.000 euro, iar valoarea disponibilă conform
bugetului proiectului este de 40.000 euro. În urma
analizării situaţiei, a rezultat necesitatea
reluării procedurii de achiziţie, corelat cu
considerarea valorilor de piaţă a tarifelor de
proiectare pentru această categorie de investiţie
care indică necesitatea alocării unui buget
majorat cu aproximativ 30.000 de euro faţă de
actualul disponibil în proiect. În caz contrar,
există riscul ca şi în condiţiile
repetării procedurii de achiziţie să nu se
primească oferte care să permită
încheierea unui contract de proiectare în
perioada aprobată de implementare a proiectului.
În acest moment, bugetul total al proiectului este
66.250 euro, din care finanţarea prin contractul de
grant este 50.000 euro. Cofinanţarea Consiliului
Judeţean Timiş este 15.000 euro. În urma
majorării decise de CJT, suma alocată de
instituţie va ajunge la 30.000 de euro. Durata de
implementare a proiectului este de 10 luni.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor