Centrul de intervenţie în caz de urgenţă primeşte bani pentru echipamente

Centrul de intervenţie în caz de urgenţă primeşte bani pentru echipamente
Vom fi mai bine pregătiţi pentru cazurile de calamităţi. Problemele grave apărute în urmă cu câţiva ani cu inundaţiile din Timiş au pus pe gând autorităţile bănăţene.

Reprezentanţii judeţelor din Regiunea Vest au pus la punct un centru de intervenţie rapidă în caz de calamităţi. Aleşii judeţeni din Timiş au votat, în cadrul şedinţei de plen extraordinare, desfăşurată marţi, la sala mare a Palatului Administrativ, participarea CJT la finanţarea proiectului intitulat „Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în Regiunea Vest”.

Finanţarea se va asigura, în cea mai mare parte, din fonduri europene. Consiliul Judeţean va trebui să susţină iniţiativa cu 238.022 de lei contribuţie proprie la cheltuielile eligibile, cu 2,5 milioane de lei la cota parte a cheltuielilor neeligibile, plus 25% din resursele necesare implementării proiectului, bani ce vor fi ulterior recuperaţi din sumele alocate prin finanţarea europeană pe fonduri structurale. Iniţiativa este una comună, vor lua parte Timişul, Caraşul, Hunedoara şi Aradul. Banii vor fi folosiţi pentru cumpărarea unor Autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă, Autospeciale pentru descarcerări grele, ambulanţe dar şi pentru achiziţionarea unui centru de comandă colectiv. Toate aceste utilaje vor fi împărţite între judeţele partenere.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !