Celebrarea Sfintelor Paști în Biserica Millennium din Timișoara! Credincioșii romano-catolici au luat lumină

De Adrian Panduru
Celebrarea Sfintelor Paști în Biserica Millennium din Timișoara! Credincioșii romano-catolici au luat lumină
© foto: Adrian Panduru/Tion
Romano-catolicii și alți credincioși celebrează sâmbătă, 20 aprilie, Învierea – Sfintele Paști, iar în biserici s-au desfășurat și se desfășoară slujbe în această zi. La biserica parohială „Millennium” din Timișoara are loc Vigilia Pascală (Învierea), ritualul Sfinţii Focului.

Credincioșii romano-catolici au intrat cu lumina nouă, binecuvântată, în biserică unde s-a intonat Praeconium-ul Pascal (Imnul bucuriei pascale). A urmat Liturghia Cuvântului, formată din mai multe lecturi şi Pasalmi din Vechiul şi Noul Testament, apoi Sfinţirea Apei de Botez, înnoirea Promisiunilor de la Botez şi apoi Liturghia Euharistică, la sfârşitul căreia se desfăşoară Procesiunea de Înviere. Celebrant principal este Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara.

Duminică, 21 aprilie, Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara va celebra în biserica parohială din Timișoara III Elisabetin, începând cu ora 10, Sf. Liturghie în limba maghiară la Solemnitatea Învierii Domnului Sfintele Paști.

În Lunea Sfintelor Paști, 22 aprilie, Sfintele Liturghii se vor celebra după programul duminical al fiecărei parohii, în parte.

„Îi invităm pe toţi cei interesaţi la celebrările noastre programate cu ocazia Solemnităţii Sfintelor Paşti şi le dorim deja de pe acum tuturor, pe această cale, binecuvântare, har și lumină în suflete și în case de la Cristos, cel pentru noi Înviat din morţi!”, transmit reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice Timișoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor