Cele mai ciudate procese din lume

1Comentariu
Cele mai ciudate procese din lume
Timesonline a alcătuit un top al celor mai ciudate 20 de procese intentate la nivel mondial. Printre acestea se numără un proces intentat lui Dumnezeu şi cazul unui bărbat acuzat că a furat… o gară.

1. În 2004, Timothy Dumouchel, din Fond du Lac, Wisconsin, a dat în judecată un post de televiziune, acuzându-l de faptul că soţia sa s-a îngrăşat, iar copiii lui au devenit nişte “leneşi dependenţi de televizor”. Dumouchel a declarat: “Cred că motivul pentru care beau şi fumez zilnic şi pentru care soţia mea este supraponderală este faptul că ne-am uitat la televizor în fiecare zi timp de patru ani.

2. În 2005, o femeie din Brazilia şi-a dat în judecată partenerul pe motiv că acesta nu reuşea să-i producă nici un orgasm. Femeia în vârstă de 31 de ani din Jundiai susţinea ca partenerul ei, în vârstă de 38 de ani punea punct raporturilor sexuale după ce ajungea la orgasm, fără a se mai procupa de partenera lui.

3. În 2004, un avocat din Germania, Dr. Juergen Graefe, a reprezentat o pensionară din St Augustin, în apropiere de Bonn, care primise o somaţie prin care i se cerea să plătească impozite în valoare de 287 milioane de euro, deşi venitul femeii era de doar 17.000 de euro. Avocatul a soluţionat cazul cu o simplă scrisoare adresată autorităţilor. Cum legea germană îi dă dreptul la un onorariu proporţional cu cuantumul reducerii obţinute, Graefe a cerut un onorariu de 440.234 de euro, onorariu care a fost suportat de către stat.

4. În 1972, Reginald Sedgwick din Yorkshire a fost dat în judecată sub acuzaţia că ar fi furat gara din Cleckheaton. Acuzatul, angajat al unei firme de demolări, ar fi dărâmat clădirea dezafectată şi transportat molozul în scopuri oneroase.

5. În 2005, Curtea de Apel din Massachusetts a trebuit să decidă când o tehnică sexuală este periculoasă. Procesul a fost intentat de un bărbat care s-a ales cu o ruptură la nivelul organului genital în urma unui raport sexual pasional cu iubita sa.

6. În 2005, Marina Bai, astrolog rus, a dat în judecată NASA, cerând 165 milioane de lire sterline pe motiv că proiectul Deep Impact “a stricat echilibrul universului”.

7. În 2007, unui tribunal din India i s-a cerut să decidă dacă prezervativul care vibrează este o metodă de contracepţie sau o jucărie sexuală.

Pe locul 9 se află procesul intentat de Frank D’Alessandro din New York, care a cerut 5 milioane de dolari pentru trauma suferită când vasul de toaletă pe care îl utiliza a explodat.

Locul 14 este ocupat de procesul intentat în 2005 de un român, Pavel M., care l-a dat în judecată pe Dumnezeu. Bărbatul, care a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, susţinea că botezul este un contract între el şi Dumnezeu, astfel încât în schimbul rugăciunilor Dumnezeu s-a obligat să-l ferească de necazuri.

Topul este încheiat de condamnarea la 1 an de închisoare pe care a primit-o un bărbat din Sri Lanka care a căscat în timpul procesului.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor