Cel mai inalt Brad de Craciun din Europa va fi construit la Bucuresti

Reactualizat la:
1Comentariu
brad
brad
ROMANIA – Millennium Bank, investitor de anvergura pe piata din Romania, anunta demararea constructiei celui mai inalt Brad de Craciun din Europa, proiect dezvoltat in parteneriat cu Primaria Municipiului Bucuresti si daruit de catre banca orasului Bucuresti.

Bradul Millennium, amplasat in piata Unirii din Bucuresti, va avea o inaltime de 76 de metri, opt etaje, un diametru de 26 de metri, va cantări 290 de tone si va fi impodobit cu peste 2 milioane de beculete. Este pentru prima oara cand bucurestenii beneficiaza de o astfel de atractie, proiecte similare fiind dezvoltate cu succes in orase precum Lisabona si Varsovia.

Peste tot in lume, Bradul Millennium creeaza un spectacol uimitor si este vizitat in fiecare an de către milioane de oameni. Anul acesta, bradul gigant poate fi admirat in Piata Unirii din Bucuresti, incepand cu 1 decembrie si pana pe 6 ianuarie 2008. In această perioada, Bradul Millennium va fi gazda a numeroase evenimente si spectacole care celebreaza orasul Bucuresti si spiritul Craciunului.

“Ne bucuram ca incepand din acest an Bucurestiul beneficiaza in preajma sarbatorilor de o atractie precum Bradul de Craciun Millennium. Este darul nostru catre orasul Bucuresti, in primul an dupa integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Odata cu inceperea activitatii pe piata din Romania, ne dorim sa facem parte din viata fiecarui roman, condusi de sloganul Millennium Bank “Viata ne inspira”, a declarat domnul José Toscano, Director General Millennium Bank.

“Suntem deosebit de onorati sa fim partenerii unui proiect de o asemenea anvergura si credem ca acesta va aduce un plus de valoare orasului Bucuresti. Primaria Capitalei sustine orice initiativa privata in interesul cetatenilor si suntem bucurosi cand descoperim ca astfel de proiecte fac parte din strategia de dezvoltare a companiilor romanesti sau straine”, a declarat domnul Adriean Videanu, Primar General al Municipiului Bucuresti.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor