Cei mai frumosi din lume

Drew
Drew
Actrita Drew Barrymore a fost desemnata cea mai frumoasa persoana din lume, in clasamentul anual realizat de revista „People”, din care mai fac parte celebritati ca George Clooney, Scarlett Johansson, Jennifer Aniston, Reese Witherspoon, Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Halle Berry si Jennifer Lopez.

„Este o perioada excelenta pentru Drew. E fericita si devine tot mai frumoasa in fiecare an”, spune Jess Cagle, editor la „People”. Barrymore, in varsta de 32 de ani, se afla pentru a patra oara in topul „People”, dar este pentru prima data cand reuseste sa ocupe prima pozitie, surclasand castigatori ai editiilor precedente, precum Angelina Jolie (2006) si Julia Roberts (2005). „Cred ca esti frumos atunci cand esti fericit”, a declarat starul din „Ingerii lui Charlie”.

„Cateodata ma simt draguta. In alte zile ma simt rebela, iar in altele parca sunt o hippioata. Uneori am senzatia ca sunt o diva, iar alteori ma simt ca un baiat de 13 ani. Cred ca toate aceste ipostaze sunt agreabile”, a adaugat actrita.

Jocul de-a Cenusareasa

Drew Barrymore este adepta unui look natural si a aparut pe coperta revistei „People” fara machiaj. „Nu sunt in atentia tabloidelor interesate de defectele fizice al vedetelor, dar sunt intotdeauna fericita sa fiu fotografiata fara machiaj”, a spus ea. Alte vedete care apar in acest numar fotografiate fara machiaj sunt Eva Longoria si Jessica Simpson.

Totusi, vedeta nu refuza o transformare radicala. „Toate fetele viseaza sa fie ca Cenusareasa. Asa ca, de cate ori aveti ocazia sa fiti machiate, coafate si imbracate frumos, nu ezitati, lasati fantezia sa devina realitate”, declara Barrymore.

S-au impus femeile „cu forme”

Printre vedetele incluse in clasamentul din 2007, se numara femei voluptuoase, cu forme. „Anul acesta s-au impus femeile cu forme. Am vrut sa scoatem in evidenta cele mai senzuale vedete, care sunt mandre de rotunjimile lor: Beyonce, Fergie Ferguson (solista trupei Black Eyed Peas – n.r.), Christina Aguilera”, a declarat Erica Souter, de la „People”.

Hellen Mirren (61 de ani), castigatoarea Premiului Oscar pentru rolul din „The Queen”, se regaseste si ea in clasamentul „People”, fiind cea mai in varsta persoana din top. In ceea ce priveste barbatii, in top au fost inclusi Matthew McConaughey, numit de revista „People” „cel mai sexy barbat” in 2005, dar si alte staruri de la Hollywood: Brad Pitt, George Clooney si Leonardo DiCaprio.

Primul clasament al celor mai frumosi oameni din lume a fost publicat in 1990. Initial, topul a cuprins doar 50 de personalitati si s-a extins la 100, incepand de anul trecut. Actritele Halle Berry si Julia Roberts conduc in ceea ce priveste numarul de aparitii in top, fiecare cu cate 11. George Clooney, Jennifer Lopez si Brad Pitt au fost inclusi de opt ori in topul celor mai frumoase persoane din lume.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !