Cei de la Timisoara Saracens sunt pregatiti pentru disputa cu Steaua, din Cupa Regelui

De Marcel Hoster
Cei de la Timisoara Saracens sunt pregatiti pentru disputa cu Steaua, din Cupa Regelui
© Tion: Cei de la Timisoara Saracens sunt pregatiti pentru disputa cu Steaua, din Cupa Regelui
Rugbiştii de la Timişoara Saracens RCM continuă seria meciurilor de pe stadionul „Dan Păltinişanu”, de această dată în Cupa Regelui. Sâmbătă de la ora 11, la Timişoara e meciul cu Steaua Bucureşti, iar jucătorii bănăţeni sunt hotărâţi să obţină victoria.

După două partide grele, ambele în Challenge Cup, Timişoara Saracens revine în competiţiile naţionale. Aceasta, tot printr-un meci dificil, cu cei de la Steaua Bucureşti. Este vorba de partida din grupele Cupei Regelui, întâlnire ce are loc pe principala arenă a Timişoarei, de la ora 11.

Duşan Filipaş, vicepreşedintele clubului, spune că victoria e absolut necesară sâmbătă, pentru a avea şanse la un traseu cât mai uşor în competiţia amintită.

„Noi avem nevoie de victorie, acesta este obiectivul nostru, mâine, cu Steaua. Aceasta pentru ca să rămânem în competiţie pentru primul loc în grupă şi pentru a evita sferturile de finală, obiectivul fiind şi clasarea direct în semifinală. Chiar dacă am pierdut în Challenge Cup am arătat că suntem o echipă competitivă”, a declarat Duşan Filipaş.

Căpitanul Stelian Burcea avertizează că meciul va fi unul dificil, steliştii fiind ambiţioşi, „pe val”, şi dornici să bată la Timişoara, după mult timp.

„Steaua este o echipă ambiţioasă, şi vine cu un moral bun, având primul loc în competiţie. Ei au bătut Baia Mare la ei acasă, suntem conştienţi că vor să câştige şi la Timişoara. Nu au mai reuşit de mult timp acest lucru, cred că de acum doi ani. Probabil că se gândesc că suntem obosiţi, nu este aşa. Noi ne dorim victoria, suntem în foame de victorie, venim după trei înfrângeri. Am avut două meciuri grele, în Challenge Cup, dar asta nu este o scuză pentru echipă”, a încheiat Burcea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase