Cea mai frumoasa scrisoare de dragoste

3Comentarii
Cea mai frumoasa scrisoare de dragoste
Dacă o scrii la 17 ani, e cumva în şirul firesc al lucrurilor. Dacă o scrii la 70 de ani, e cu siguranţă, în rândul gesturilor speciale, pe care le faci cu emoţia tuturor experienţelor trăite o viaţă. Scrisoarea de dragoste a devenit, între Ziua Îndrăgostiţilor din 14 februarie şi Dragobetele românesc, cu două săptămâni mai târziu, un motiv să ne amintim de iubire. Şi asta fac şi vârstnicii de la Centrul de zi din Calea Lipovei Timişoara.

Le-am propus să scrie scrisori de dragoste prietenilor, iar cea mai frumoasă epistolă va fi premiată în cadrul unei sărbători în care vom marca şi zilele de naştere ale beneficiarilor noştri. Şi pentru că este o perioadă în care unii sărbătoresc Ziua Îndrăgostiţilor la 14 februarie, alţii marchează Dragobetele şi urmează apoi şi martie, cu zilele lui de sărbătoare a femeii, am decis să organizăm şi un bal mascat, undeva între aceste date ”, spune Maria Ciurcaş, şef serviciu, Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară, Consiliul Local Timişoara.

Aceasta a mai precizat că în 25 februarie va avea loc un eveniment în cadrul căruia va fi premiată  cea mai frumoasă scrisoare compusă de bătrânii care frecventează cele trei centre de zi din oraş. De asemenea, balul programat tot pentru bătrâni va avea loc în Sala Lira Timişoara, iar la organizarea lui vor participa voluntari ai Asociaţiei Acropole.

Pentru vârstnici sunt foarte importante aceste întâlniri între generaţii, aşa că la balul mascat vor participa tineri şi vârstnici şi vor dansa împreună  într-un Ţ„dans al primăverii”, după cum l-am numit noi ”, a adăugat Maria Ciurcaş.

În Timişoara funcţionează trei centre de zi pentru vârstnici, pe străzile Telegrafului, Alecsandri şi în Calea Lipovei, unde numărul bătrânilor care le freceventează ajunge la peste o sută de persoane.

Delia S. Barbu



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor