CE va evalua în perioada următoare dacă România a aplicat măsuri adecvate de reducere a deficitului

2Comentarii
CE va evalua în perioada următoare dacă România a aplicat măsuri adecvate de reducere a deficitului
Comisia Europeană (CE) va evalua în săptămânile următoare dacă România şi Polonia au luat măsurile necesare pentru reducerea deficitelor bugetare, după ce miercuri Bruxelles-ul a stabilit că Ungaria, Letonia, Lituania şi Malta au aplicat acţiuni concrete pentru corectarea deficitelor publice.

CE a deschis procedură de deficit excesiv României pe 7 iulie 2009, iar data limită pentru ajustarea acestuia la 3% din produsul intern brut (PIB) este stabilită pentru 2011.

Totuşi, miercuri dimineaţă, reprezentanta Comisiei, Fabienne Ilzkovitz, şefă de unitate în ECFIN, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, că executivul european analizează posibilitatea de a permite României corecţia mai lentă a deficitului bugetar sub nivelul de 3% din PIB, respectiv în 2012 în loc de 2011.

Totodată, Comisia a extins termenul-limită pentru ajustarea deficitelor bugetare în Lituania şi Malta.

Comisia Europeană a evaluat astăzi (miercuri, n.r.) acţiunile luate de Malta, Lituania, Letonia şi Ungaria, referitoare la recomandările propuse de Comisie şi asumate de Consiliu în iulie 2009, cu scopul de a corecta deficitele bugetare”, se arată în comunicat.

“Comisia a propus extinderea dead-line-ul pentru ajustarea deficitului în cazul Maltei şi Lituaniei. Deşi a conchis că ambele state membre au luat măsuri concrete, termenele limită anterioară nu mai sunt realiste, din perspectiva înrăutăţirii situaţiei economice, ceea ce justică extinderea cu câte un an, până în 2011 în cazul Maltei şi până în 2012 pentru Lituania”, a mai precizat executivul european.

În ce priveşte Ungaria şi Letonia, CE a stabilit că acestea au îndeplinit recomandările Consiliului, dar au nevoie să continue eforturile pentru a-şi aduce deficitele sub 3% din PIB la datele agreate, respectiv 2011 şi 2012.

“Sunt mulţumit să constat că Malta, Lituania, Ungaria şi Letonia au luat măsurile potrivite pentru ajustarea deficitelor bugetare. În cazul Maltei şi Letoniei, totuşi, înrăutăţirea situaţiei economice, care a urmat momentului aplicării recomandărilor, a justificat extinderea termenului limită cu un an. Ungaria şi Letonia (…) par pe cale să-şi aducă deficitele sub 3% din PIB la termenele agreate, dar trebuie să-şi continue eforturile pentru a se asigura că se va întâmpla acest lucru”, a declarat comisarul european pentru economie şi afaceri monetare, Joaquin Almunia.

În primăvara anului trecut, CE a propus deschiderea procedurii de infringement pentru deficit excesiv în cazul Maltei, Lituaniei şi Letoniei, pentru deficite bugetare superioare pragului de 3% din PIB în 2008. Pentru Ungaria, procedura a fost deschisă în 2004, ulterior CE revizuind recomandarea şi extinzând termenul limită până în 2011.

În prezent 20 de ţări UE au deschise proceduri de infringement pentru deficit bugetar excesiv, a mai precizat Comisia Europeană.

Sursa: Newsin



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor