Caz revoltător în Dâmboviţa: Patru copii, bătuţi de tată, înfometaţi şi nespălaţi

Caz revoltător în Dâmboviţa: Patru copii, bătuţi de tată, înfometaţi şi nespălaţi
Două anchete au loc în Dâmboviţa după ce un tată este acuzat că îşi ţine cei patru copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, fără mâncare şi nespălaţi. Trei dintre copii au fost daţi de urgenţă în grija statului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Dâmboviţa, Dumitru Andrei, angajaţii Direcţiei au fost sesizaţi printr-un apel făcut la Telefonul Copilului că patru copii din comuna Petreşti, sat Ioneşti, sunt abuzaţi şi neglijaţi de tatăl lor.

”Noi am fost sesizaţi, iar colegii mei s-au dus astăzi (luni – n.r.) să facă evaluarea la faţa locului. Se reclama că tatăl nu îi creşte corespunzător. Că nu sunt îngrijiţi”, a declarat Andrei.

Potrivit acestuia, în urma evaluării, s-a luat decizia ca trei copii, cu vârste între 6 şi 10 ani, să fie plasaţi în sistem de urgenţă.

”Cel de-al patrulea copil, în vârstă de 12 ani, a rămas în grija tatălui. Este urmărit însă de autoritatea locală”, a spus purtătorul de cuvânt al DGASPC Dâmboviţa.

Cei trei copii urmează să fie şi consiliaţi psihologic.

Viceprimarul comunei Petreşti, Ion Constantin, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ştia de acest caz, mai ales că anul trecut s-a mai încercat un astfel de demers. Mama a plecat în urmă cu ceva timp, iar copilaşii au rămas în grija tatălui, care este căzut în patima băuturii.

Toţi locuiesc într-o singură cameră, în mizerie.

“Noi am mai încercat şi anul trecut să luăm copiii. Erau ţinuţi înfometaţi, le mai dădea bunicul nişte pâine. Tatăl nu-i lăsa să mănânce decât când venea el şi ţinea mâncarea încuiată. Fetele au spus că le bătea , că nu le dă să mănânce. El consumă alcool, a jucat şi la păcănele. Nu au condiţii. Stau toţi într-o cameră, e mizerie. Sunt nespălaţi. Acum trei au fost luaţi, al patrulea nu a vrut”, a spus Ion Constantin.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Alexandra Ciurea, a precizat că IPJ Dâmboviţa s-a autosesizat, iar poliţiştii fac cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !