Cavalleria rusticana aduce Pastele pe scena Operei din Timisoara

De S.P.D.
Cavalleria rusticana aduce Pastele pe scena Operei din Timisoara
Opera Naţională Română din Timişoara a ales cea mai potrivită cale de a aduce Sărbătoarea Paştelui pe scena sa, chiar în miezul săptămânii dintre duminicile în care catolicii şi ortodocşii îl celebrează. Astfel, miercuri, 11 aprilie 2012, de la ora 19, iubitorii de operă vor reîntâlni „Cavalleria rusticană”, una dintre capodoperele curentului verist, celebra operă a lui Pietro Mascagni, al cărei subiect se petrece chiar în zilele Paştelui.

Pentru a le oferi melomanilor o adevărată sărbătoare lirică, spectacolul aduce la Timişoara un dirijor excepţional, maestrul Peter Oschanitzky, şi o distribuţie remarcabilă: Silvia Sorina Munteanu în rolul Santuzza, Stelian Negoescu în tolul Turiddu, Ramona Zaharia (Lola), Ştefan Ignat (Alfio), iar Gabriela Gal va debuta în rolul Mama Lucia. Spectacolul este interpretat integral în italiană şi supratitrat în limba română. Premiera absolută a operei a avut loc la „Teatro Costanzi“ din Roma, în ziua de 17 mai 1890, an în care lucrarea a fost premiată de Editura Muzicală Sonzogno din Milano.

Spectacolul cu opera „Gianni Schicchi” de G.Puccini, programat vineri, 6 aprilie 2012, a fost însă suspendat, din cauza îmbolnăvirii unuia dintre protagoniştii distribuţiei, a anunţat direcţiunea instituţiei. Posesorii de bilete sunt aşteptaţi la agenţia Operei pentru a recupera contravaloarea acestora.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !