Cătuşe după festival!

Cătuşe după festival!
TIMIŞOARA – Condamnat de autorităţile române pentru trafic de droguri, un portughez s-a dus la distracţie, în Serbia.

Tânărul, de 27 de ani, era urmărit internaţional, la solicitarea autorităţilor române. În urmă cu două zile, el a fost prins în Serbia. În baza acordurilor de colaborare între birourile interpol, fugarul a fost predat autorităţilor române, ieri, la Stamora-Moraviţa. “Sunt acuzat că am consumat stupefiante, nu că am traficat. La mine în ţară este legal să fumez haşiş, pe când aici e o crimă. Nu ştiam că am fost condamnat. Eram în Serbia la un festival de muzică.”, a afirmat portughezul.

Acesta a fost prins la Vama Veche, în urmă cu trei ani, în timp ce se plimba cu maşina, însoţit de prietena sa. În autoturism, poliţiştii au găsit aproximativ 60 de grame de stupefiante, ascunse în plafon. Magistraţii din Constanţa l-au condamnat, în lipsă, la 3 ani şi 2 luni închisoare, pentru consum, deţinere şi trafic de stupefiante.

Cetăţeanul portughez urmează, cel mai probabil, să fie cazat la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Timişoara, pentru a-şi executa pedeapsa. Străinul a afirmat că va ataca sentinţa, pentru a-şi demonstra nevinovăţia.

Sabin Cercel

sabin.cercel@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor