Casa de Pensii Timiş a depistat peste 100 de persoane apte de munca si cu pensie de invaliditate

33Comentarii
Casa de Pensii Timiş a depistat peste 100 de persoane apte de munca si cu pensie de invaliditate
Peste 100 de timişeni, care beneficiau de pensii de invaliditate, şi-au pierdut acest drept după ce un control al inspectorilor Casei Judeţene de Pensii a arătat că aceştia erau perfect apţi de muncă.

Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, a declarat că în cazul în care sumele pe care cei 105 timişeni le-au încasat ilegal nu vor fi returnate, aceştia ar putea fi acţionaţi în instanţă.

„Casa Judeţeană de Pensii a verificat câteva sute de dosare, din cele 4.473 de acte de pensionare pe caz de boală. În urma controlului, 105 persoane şi-au pierdut acest drept. Dacă nu vor returna voluntar banii încasaţi ilegal, vom încerca recuperarea lor prin instanţă”, a afirmat Băcală.

Peste 470.000 de dosare de pensii de invaliditate au fost verificate de la începutul anului, iar 3.869 de persoane au fost depensionate în urma reevaluării, iar astfel s-au economisit anual cinci milioane de euro a informat Casa Naţională de Pensii şi alte Asigurări Sociale.

Din cei 915.656 de pensionari de invaliditate înregistraţi la nivel naţional, 478.745 au fost reevaluaţi de la începutul anului iar 3.869 au fost depensionaţi.

Potrivit datelor centralizate de CNPAS, în 15.863 de cazuri au fost constatate ameliorări, astfel că celor în cauză le-a fost modificată încadrarea în gradul de handicap. Cele mai multe cazuri de depensionări au fost înregistrate în Satu Mare (391), Bucureşti (342), Maramureş (229), Bihor (207), Bacău (186), Iaşi (178), Brăila (176), Dâmboviţa (167), Neamţ (128), Ilfov (125) şi Timiş (105).



33Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor