Candidatii USL intra in batalia electorala

De B.A.M.
Reactualizat la:
15Comentarii
Candidatii USL intra in batalia electorala
Biroul Electoral Judeţean Timiş a fost luat cu asalt, luni, de candidaţii USL la alegerile parlamentare, veniţi în grup pentru a intra oficial în cursa electorală. Încurajaţi de sondajele care îi dau câştigători, liderii USL Timiş au afirmat în cor că doar un accident poate sabota rezultatele scrutinului din 9 decembrie.

Din cei 14 candidaţi USL, la Biroul Electoral Judeţean Timiş au ajuns 12. Absenţi au fost senatorul Ilie Sârbu şi preşedintele TSD, Cătălin Tiuch, reţinuţi cu alte chestiuni la Bucureşti. La ieşirea din birou, preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a declarat că este încrezător într-o victorie zdrobitoare a candidaţilor USL la alegerile din 9 decembrie.

„Avem prezenți 12 din cei 14 candidaţi. Noi zicem că acesta este şi numărul minim de colegii pe care îl vom câştiga. În condiţii normale, după părerea mea, eu zic că trebuie să luăm cel puţin trei senatori şi minimum nouă deputaţi. Scorul electoral ne permite să spunem că vom obţine 55-60 la sută în fiecare dintre colegii şi doar un accident poate face ca în Timişoara să nu luăm toate cele şase colegii. (…) Avem convingerea că cetăţenii care ne-au votat pe mine şi pe domnul primar Robu vor înţelege că e nevoie de o echipă clară, de la nivel de primar, consiliu judeţean şi până la deputaţi, senatori, Guvern, pentru ca Timişul să poată să iasă din marasma asta”, a spus preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, la finalul acţiunii.

El s-a declarat convins că preşedintele PDL, Vasile Blaga, nu va avea şanse de a câştiga un post de senator la alegerile din 9 decembrie.

„PDL-iştii vor fi primii pe care îi batem şi ne mai gândim dacă vor mai rămâne colegii pentru alte partide. Bătaia noastră clară şi directă este cu PDL, nu avem niciun fel de probleme că în toate colegiile în care sunt ei, vor pierde, chiar şi dl. Blaga, pentru că nu are nicio legătură cu Timişoara. Dl. Blaga putea fi candidat la Bucureşti, la Bihor, în zona de unde e dânsul. Eu sper să poată ridica dl. Blaga mâna că o pierdut”, a mai afirmat Bojin.

La rândul lui, primarul Nicolae Robu a afirmat că Guvernul a alocat mulţi bani Timişoarei în ultima perioadă şi va continua pe această linie dacă administraţia locală va fi susţinută de senatori şi deputaţi.

„Am toate motivele să fiu şi eu încrezător, pentru că avem candidaţi foarte buni, pentru că USL a convins în această perioadă că guvernează România în interesul cetăţenilor şi nu în interesul a tot felul de clientele. Cu atât mai mult cu cât, recent, s-au primit câteva tranşe de bani pentru Timişoara, totalizând 55 de milioane de lei noi. Ceea ce nu a primit Timişoara niciodată, nici în ani cumulaţi. Este foarte important ca cetăţenii să fie alături de noi şi în continuare, dacă vom avea mulţi parlamentari – deputaţi şi senatori -, dacă vom avea un Guvern USL, vom putea să mergem pe linia pe care am început şi să realizăm multele proiecte pe care le avem şi pe care Timişoara şi Timişul le merită”, a spus preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu.



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor