Caniculă astăzi, de mâine vin furtunile

Reactualizat la:
Caniculă astăzi, de mâine vin furtunile
Canicula continuă să facă ravagii în Europa Centrală şi de Est. La Londra, termometrele au arătat astăzi 36 de grade.

Şi la Paris a fost o atmosferă insuporrtabilă, iar la Torino, doi vârstici cu probleme cardiace au fost răpuşi de căldură.

Italienii au suportat cu greu noaptea trecută. La Torino, Trieste, Udine, Roma, Napoli şi Florenţa, medicii de la urgenţă au lucrat non-stop. Mulţi localnici au cerut să fie internaţi, doar pentru a profita de aerul condiţionat.

Temperaturile, care au depăşit 40 de grade ieri, au provocat deshidratări şi probleme cardiace, mai ales printre vârstnici.

În Cehia, alimentarea cu energie electrică s-a restabilit astăzi, după pana uriaşă de ieri, provocată de consumul mare de curent.

Francezii au avut parte de o zi caniculară, dar meteorologii anunţă că de mâine vin ploile. 40 de oameni, majoritatea în vârstă, au murit în ultimele săptămâni în Franţa, din cauza căldurii excesive.

Olandezii au trăit cea mai încinsă lună iulie din istoria ţării. Temperaturile au ajuns până la 37 de grade, iar doi oameni au murit. Pentru Europa de vest meteorologii spun că valul de aer cald dinspre nordul Africii se va îndepărta în câteva zile, dar vor veni furtuni.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !