Candidatul la Primaria Timisoara Marius Dugulescu a luat la pas pietele din oras! Ce i-a promis, prin semnatura, unui cetatean?

Candidatul la Primaria Timisoara Marius Dugulescu a luat la pas pietele din oras! Ce i-a promis, prin semnatura, unui cetatean?
ADVERTORIAL. Candidatul PMP la Primăria Timișoara, Marius Dugulescu, a luat la pas piețele din oraș. A vorbit cu oamenii, le-a aflat problemele, și le-a oferit alternative pentru un trai mai bun. Totodată s-a arătat total dezamăgit de condițiile în care oamenii ce aduc produse agricole în oraș sunt obligați să-și vândă, zi de zi, marfa.

Piața Badea Cârțan, Piața 700, Piața Verde sau piața volantă de la Stadion sunt doar câteva dintre locațiile din Timișoara în care se vând produse agro-alimentare și în care Marius Dugulescu a ajuns astăzi. Condițiile mizere în care majoritatea comercianților sunt obligați să-și vândă marfa l-au determinat pe candidatul Partidului Mișcarea Populară să ia atitudine. Marius Dugulescu a promis că odată instalat în scaunul de primar al Timișoarei, va rezolva aceste probleme stringente.

“Piețele sunt dezolante. Am fost în Badea Cârțan, am fost în piața volantă, în Piața 700. Am văzut multă mizerie, am văzut că taxele și impozitele pe care le plătesc oamenii nu se regăsesc în curățenie și într-un spațiu civilizat, adecvat. Amenajarea piețelor lasă foarte mult de dorit mai ales la cea din Calea Girocului și în Piața Nouă, unde sunt extrem de multe probleme. (…) M-am întâlnit cu sute de oameni, cei mai mulți dintre ei dezamăgiți de actuala administrație. M-am umplut de energie, pentru că am discutat cu ei, am văzut care sunt problemele lor și am discutat despre soluții la aceste probleme. Noi putem schimba situația actuală”, a declarat Marius Dugulescu, candidatul PMP la Primăria Timișoara.

În incursiunea sa prin piețele din Timișoara, Dugulescu a avut parte și de o provocare inedită. În Badea Cârțan, un cetățean i-a cerut lui Dugulescu să-i semneze o hârtie prin care să-i promită că orice timișorean va fi primit în audiență, atunci când va deveni primar. Candidatul PMP a răspuns prompt solicitării și i-a dat, în scris, promisiunea, dezamăgit și el de faptul că actuala administrație a mutat audiențele… pe Facebook. Vizita candidatului Marius Dugulescu în piețele timișorene face parte dintr-un lung șir de întâlniri cu cetățenii.